Cu cine rămâne copilul după divorţ

Din 2011, părinţii care se despart vor avea drepturi egale faţă de copilul lor. Vor putea petrece un timp egal cu acesta şi toate deciziile care îl privesc vor fi luate în comun.

Conform mentalităţii populare, dar şi normelor sociale, un copil se dezvoltă frumos alături de ambii părinţi, iar dacă aceştia se despart, el va fi mai bine ocrotit şi îngrijit dacă rămâne cu mama. Se consideră că instinctele materne sunt mai puternice decât cele paterne, că afecţiunea mamă-copil este din colo de orice raţiuni. În toată această ecuaţie, tatăl are un rol secund. Totuşi, în societatea modernă se încearcă echilibrarea situaţiei, astfel încât taţilor să li se ofere aceeaşi şansă ca şi mamelor, de a se implica după divorţ în creşterea copilului. Formula tradiţională: copilul rămâne la mamă

O serie de factori fac ca mamele să fie, teoretic, punctul esenţial în viaţa celor mici: faptul că l-au purtat în pântec şi l-au adus pe lume, că îl hrănesc direct în stadiul de sugar, instinctele şi devotamentul de care sunt capabile faţă de copil. „Această legătură e întărită şi de teoriile moderne care aduc dovezi că, în timpul vieţii intrauterine, există amintiri şi emoţii transmise de mamă copilui”, arată psihologul Laura Melniciuc.

Extrapolând, când părinţii se separă, se consideră că această legătură nu trebuie ruptă îndepărtând copilul de mamă. De cele mai multe ori, prin divorţ, taţii acceptă de bunăvoie să locuiască fără copil şi se implică după cum pot şi doresc în viaţa lui. Există nenumărate cazuri însă când ambii părinţi doresc încredinţarea celui mic, când acesta ajunge în faţa instanţelor de judecată şi devine martorul unor dispute greu de înţeles.

„Şi-a luat ghiozdanul şi a venit după mine”

David are 8 ani şi e un copil pe care şi-l „dispută” în instanţă ambii părinţi. Deşi în mod repetat el a fost încredinţat mamei, de un an şi jumătate locuieşte cu tata, preot în Piteşti, şi cu bunicii paterni. „Când soţia mi-a spus să plec din casă, copilul şi-a luat singur uniforma şi ghiozdanul şi a venit cu mine”, spune Cătălin, părintele băiatului. După pronunţarea divorţului, instanţa a decis că cel mic rămâne cu mama, însă băiatul a refuzat să se mai întoarcă în casa în care a crescut. Tatăl a făcut apel, însă răspunsul a fost şi de această dată tot în favoarea mamei. A mers mai departe şi a făcut recurs, iar acum este în aşteptarea unei noi sentinţe. Bărbatul crede că temperamentul coleric al mamei l-a făcut pe băiat să se îndepărteze de ea. Spune că este decis să meargă până în pânzele albe pentru a obţine încredinţarea definitivă a băiatului şi că nu îi este deloc greu să îl crească.

Soluţia: încredinţarea comună

Noul Cod Civil, care va intra în vigoare din 2011, va permite instanţelor de judecată să încredinţeze un copil precum David, dorit de ambii părinţi, atât mamei, cât şi tatălui. Legislaţia actuală nu prevede această echitate, aşa că o decizie finală a instanţei îi va da câştig de cauză doar unuia dintre părinţi. În ultimul timp, s-a înmulţit numărul cazurilor în care taţii cer să le fie încredinţaţi copiii, după cum arată Bogdan Drăghici, preşedintele asociaţiei TATA, care luptă pentru drepturile taţilor. În ultimii doi ani, spune el, asociaţia pe care o conduce a oferit consultanţă unui număr de 500 de taţi dornici să li se încredinţeze copilul după divorţ. Dacă în primii ani de viaţă cel mic este dependent de mamă, există, se pare, o perioadă când tatăl devine o prezenţă mult mai importantă pentru copil. „În jurul vârstei de 4-6 ani, rolul tatălui devine din ce în ce mai important pe măsură ce copilul începe să descopere lumea şi în afara familiei, iar tatăl reprezintă pentru el principiul realităţii, pe când mama este un simbol pentru afectivitate”, explică psihologul Laura Melniciuc.

REGULI NOI - Cum vor fi „împărţiţi” copiii din 2011

Încredinţarea copilului ambilor părinţi, posibilă şi în România din 2011, le oferă acestora, printre altele, dreptul de a petrece un timp egal cu cel mic. De exemplu, dacă în timpul şcolii copilul stă cu mama, el îşi va putea petrece vacanţele şi weekend urile alături de tată. “Această încredinţare comună presupune legături mai dese cu copilul, însă contează foarte mult ca relaţiile dintre foştii soţi să fie normale, fără conflicte care să afecteze sociopsihic minorul”, spune avocatul Cosmin Dimancea. El precizează că neînţelegerile dintre părinţi privind minorul îi pot aduce chiar în instanţă, iar dacă unul dintre ei nu-şi respectă atribuţiile sau împiedică în vreun fel dezvoltarea copilui îşi poate pierde dreptul obţinut. În situaţia în care copilul consideră că unul dintre părinţi, prin comportamentul lui, îi încalcă anumite drepturi, poate sesiza chiar el autorităţile competente. În situaţii excepţionale, când părinţii sunt iresponsabili sau nu pot creşte copilul, instanţa poate decide plasamentul lui la o rudă, la o altă familie sau persoană ori într-un centru de ocrotire.