In noul cod se prevede la art. 1132, în Titlul IV, Cap. I privind Transmiterea moştenirii, că Certificatul de moştenitor se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege. în articolele următoare, 1133-1134, se face referire la efectele certificatului de moştenitor şi anume, ca instrument probator a calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor ce se cuvin fiecărui moştenitor, cei vătămaţi în drepturile lor putând cere instanţei judecătoreşti constatarea sau, după caz, declararea nulităţii acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.

In afara scopului de a face dovada calităţii de moştenitor şi a bunurilor transmise pe această cale, certificatul de moştenitor este însă şi un instrument oficial prin care notarul public procedează la predarea moştenirii legale sau, după caz, a legatelor. Sub acest aspect, noul cod, referindu-se la sezină, prin art. 1125-1126, prevede că, pe lângă stăpânirea de fapt asupra patrimoniului succesoral, le conferă moştenitorilor dreptul de a administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului, calitate pe care o au soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi, iar în lipsa lor, colateralii privilegiaţi. Această calitate li se acordă moştenitorilor sezinari, prin certificatul de moştenitor sau hotărâre judecătorească, care până la atestarea finală sunt singurii moştenitori care dobândesc de drept stăpânirea de fapt a moştenirii (art. 1126 alin. 2).

In interpretarea logică a susmenţionatelor prevederi, înţelegem că, dacă pe calea procedurii necotencioase notariale, nu se obţine un certificat de moştenitor de către moştenitorii sezinari, ei urmează să recurgă la procedura judecătorească pentru recunoaşterea calităţii lor.

Articolele următoare, 1127-1128, stabilesc condiţiile în care moştenitorii nesezinari, legatarul universal sau cu titlu universal, intră în stăpânirea de fapt a moştenirii ce li se cuvine.

Astfel, moştenitorii nesezinari intră în stăpânirea de fapt a moştenirii prin certificat de moştenitor.

Legatarul universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii de la moştenitorii rezervatari sau, dacă aceştia nu există sau refuză, prin eliberarea certificatului de moştenitor. Concluzia ar fi că şi în caz de refuz, ceea ce presupune că raporturile succesorale sunt litigioase, s-ar recurge la procedura notarială care are însă un caracter nelitigios. Corect ar urma ca, în acest ultim caz de refuz, să se recurgă la hotărâre judecătorească, procedura succesorală notarială urmând a se suspenda. Aceeaşi concluzie s-ar impune şi în cazul în care legatarul cu titlu universal cere intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii, dacă, după caz, moştenitorii legali rezervatari ori nerezervatari, ar refuza o asemenea cerere, întrucât nu se mai poate elibera un certificat de moştenitor.

Art. 1129 apare şi mai greu de aplicat, întrucât se referă la legatarul particular care nu ar putea intra în posesia obiectului legatului decât din ziua în care acesta i s-a predat de bunăvoie sau, în lipsă, din ziua depunerii la instanţă a cererii de predare. Prin urmare, legatarul cu titlu particular nu se poate adresa notarului public pentru a obţine un certificat de moştenitor, ceea ce este contrar prevederilor noului cod cu privire la certificatul de moştenitor, care se eliberează în cazul predării de bunăvoie a legatului, tocmai pentru a face dovada oficială şi legală a dreptului său.

Se are, desigur, în vedere că legatarul cu titlu particular nu este, în condiţiile legii, moştenitor, pentru că nu i se transmite patrimoniul sau o parte din patrimoniul unei persoane decedate, prin moştenire legală sau testamentară (art. 953-956 din noul cod).

De altfel şi Codul civil în vigoare (n. LegeAZ: pana la 1 octombrie) are o prevedere asemănătoare pentru legatarul cu titlu particular, în art. 899 alin. 2, potrivit căruia legatarul singular intră în posesia lucrului legat din ziua în care a făcut cerere în judecată sau din ziua în care predarea legatului i s-a încuviinţat de bună voie. Cu toate acestea, doctrina mai recentă a stabilit că şi legatarului cu titlu particular îi aparţine, în baza art.928, dreptul de opţiune în termenul legal de prescripţie, inclusiv creditorii personali ai succesibililor, pe calea acţiunii oblice (art. 974) sau chiar a acţiunii pauliene pentru retractarea renunţării succesibilului la moştenire (art. 975). De altfel şi art. 82 alin. 2 şi 83 alin. 2 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, prevăd că certificatul de moştenitor sau legatar se eliberează şi legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testament. Desigur, eliberarea certificatului de legatar cu titlu particular se pune numai în cazul în care predarea legatului se face de bunăvoie şi necesitatea lui este determinată de însuşirea lui de instrument doveditor şi oficial al drepturilor care i-au fost acordate în această calitate de testator.

Chiar dacă legatarul cu titlu particular nu este ţinut de pasivul succesoral, el nu este în măsură să ceară predarea legatului până la achitarea integrală a datoriilor succesorale, pe baza principiului "nemo liberalis nisi liberatus", pe lângă obligaţiile legate de executarea sarcinilor ce i-au fost instituite de autor, ceea ce justifică şi dreptul său de opţiune.

In noul cod, termenul de opţiune s-a prelungit de la 6 luni la un an (art. 1103), dar la art. 1100 se menţionează textual că numai cel chemat la moştenire, în temeiul legii sau al voinţei defunctului, poate accepta moştenirea sau poate renunţa la ea, iar dacă legatul universal şi cel cu titlu universal conferă, după caz, vocaţie la întreaga sau la o fracţiune dintr-o moştenire, conform art. 1056, în articolul următor (1057) se menţionează că orice legat, care nu este universal sau cu titlu universal,
este cu titlu particular, ceea ce duce la concluzia că nu este chemat la moştenire şi nu ar fi în măsură să o accepte sau să renunţe la ea, aşa cum se pronunţă în prezent doctrina şi jurisprudenţa, chiar şi în aplicarea art. 700 din Codul civil în vigoare, referitor la prescripţia dreptului de a accepta succesiunea. Aceasta, în sens larg, poate fi şi cu titlu particular, spre deosebire de moştenire, prin care se transmite mortis causa, un patrimoniu, fie universal, fie cu titlu universal.

Dacă legatarul cu titlu particular nu ar fi în măsură să-şi exercite opţiunea succesorală, în prezent în termen de 6 luni, iar în viitorul Cod civil în termen de un an, ar însemna că i s-ar aplica termenul de prescripţie de drept comun, în cazul legatului unui bun individual determinat, revendicarea lui fiind imprescriptibilă, iar al unei creanţe de 3 ani, de la data deschiderii succesiunii dată când acest drept i s-a transmis, ceea ce ar fi inacceptabil. Nu trebuie confundată acceptarea legatului particular cu executarea lui, care desigur s-ar putea prescrie în baza dreptului comun. De altfel, impozitul pe venitul realizat din transmisiunea dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moştenire este datorat şi stabilit şi în cazul legatului cu titlu particular (art. 77 alin. 1,3,4,6 din Codul fiscal L.57/2003 cu modificările ulterioare).

In Codul civil încă în vigoare, punerea în posesie a legatarului singular, potrivit art. 899 alin.2, se face din ziua când s-a făcut cerere în judecată sau din ziua în care predarea legatului i s-a încuviinţat de bună voie. Cererea în judecată avea în vedere jurisdicţia graţioasă aplicabilă la predarea bunurilor succesorale după ridicarea peceţilor la cererea oricărei persoane interesate, în baza art. 620-642 din Codul de procedură civilă, texte care au fost abrogate la punerea în vigoare a Decretului nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, prin care s-a instituit certificatul de moştenitor. O procedură necontencioasă judecătorească nu mai există în prezent, ea fiind înlocuită de certificatul de moştenitor nu numai la predarea legatului singular (cu titlu particular), dar după caz şi a legatelor universale sau cu titlu universal (art. 890-891, 895, 897). Referirea în art. 1129 din noul cod la intrarea în posesie a legatarului cu titlu particular din ziua predării de bună voie a legatului sau a cererii depusă la instanţă ar urma să fie înţeleasă ca fiind recurgerea la procedura graţioasă notarială.
Certificatul de legatar, este necesar chiar şi la predarea de bună voie a oricărui legat, universal, cu titlu universal sau cu titlu particular, iar certificatul de moştenitor legal este de asemenea necesar pentru toate categoriile de moştenitori sezinari sau nesezinari, atât ca instrument doveditor al acestor calităţi, cât şi ca instrument de predare a posesiei bunurilor dobândite de la autorul succesiunii faţă de oricare persoană sau autoritate. Până la anularea în justiţie (contencioasă) a unui certificat de moştenitor sau de legatar, acesta face dovadă şi faţă de terţi interesaţi a acestui titlu în privinţa calităţii moştenitorilor şi legatarilor, potrivit art. 88 din Legea nr. 36/19953,
fără să fie, desigur considerat şi ca titlu de proprietate.

Nu este lipsit de interes de a cita, în concluzie, conţinutul art. 739 din Codul civil Quebec:

Legatarul particular care a acceptat legatul nu este un erede, dar el este totuşi sesizat ca un moştenitor al bunurilor legate prin decesul dejimctului sau prin evenimentul care dă efect legatului său.

El nu este ţinut de obligaţiile defunctului pentru aceste bunuri, mai puţin situaţia în care celelalte bunuri din succesiune nu sunt suficiente pentru plata datoriilor; în acest caz el, nu este ţinut decât până la concurenţa valorii bunurilor care îi revin.

Citiţi mai mult: http://legeaz.net/noul-cod-civil-comentat-si-adnotat/certificatul-de-mostenitor-in-noul-cod-civil