Testamentul autentic.

. Notiune.

Conform dispozitiilor art. 860 C. civ., testamentul autentic este acela care este adeverit de autoritatea anume investita in acest scop . Art. 861-863 C. civ. -; in prezent abrogate -; au conferit testamentului autentic un regim derogatoriu de la acela de drept comun al inscrisurilor autentice. Ulterior, prin abrogarea acestor texte de lege prin Legea nr. 358/1944, testamentul a devenit un act autentic ca oricare altul, fiind supus regulilor de drept comun in materie .

In prezent, autentificarea testamentelor este de competenta notarilor publici si se realizeaza in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 36/1995 privind notarii publici si activitatea notariala si ale Regulamentului de punere in aplicae a Legii nr. 36/1995 aprobat prin Ordinul nr. 710/C/1995 al ministrului justitiei.

Avantaje si dezavantaje.

Testamentul autentic este avantajos pentru testator din mai multe puncte de vedere. Astfel, el se bucura de forta probanta a oricarui inscris autentic, limitand foare mult posibilitatile de a fi contestat. Apoi, conservarea unui exemplar al testamentului la biroul notarului care l-a instrumentat face ca pierderea, distrugera sau ascunderea lui sa nu creeze nici un fel de probleme pentru legatari, care, in caz de nevoie, vor putea solicita un duplicat al testamentului.

De asemenea, testatorul poate beneficia de sfaturile si indrumarile notarului care instrumenteaza testamentul, sporind in acest fel securitatea dispozitiilor testamentare. In sfarsit, poate fi utilizat de persoanle care nu stiu sau nu pot sa scrie.

Dezavantajele testamentului autentic se rezuma la faptul ca: este mai costisitor; poate ajunge mai usor la cunostinta unor persoane fara ca testatorul sa doreasca acest lucru datorita unei indiscretii a notarului (desi acesta are obligatia de a pastra secretul profesional); necesita un oarecare efort pentru indeplinirea formalitatilor.

Formalitatile de autentificare. In dreptul nostru, formalitatile de autentificare sunt mai putin riguroase decat in dreptul francez, care, in ideea de a nu se denatura in nici un fel vointa dispunatorului, impune ca la intocmirea testamentului sa fie prezenti fie notarul si doi martori, fie doi notari (art. 971 C. civ. francez).

Conform dispozitiilor Legii nr. 36/1995, testamentul autentic se instrumenteaza de catre un singur notar, testatorul putand insa solicita in temeiul dispozitiilor art 63 din aceeasi lege ca la semnarea testamentului sa fie prezenti si martori. Desi conform dispozitiilor art. 58 alin.2 din Legea nr. 36/1995 la autentificarea unui act, in principiu, partile pot fi reprezentate prin mandatar cu procura speciala autentica, acest lucru nu este posibil in cazul testamentului, care nu poate fi semnat de testator decat personal).

Din punct de vedere al competentei teritoriale, testatorul se poate adresa oricarui notar public din tara, indiferent de domiciliul sau, testamentul putand fi instrumentat atat la biroul notarului ales, dar si la un alt loc unde se afla testatorul (in circumscriptia teritoriala a notarului instrumentator) daca solicitantul nu se poate prezenta din motive temeinice la biroul notarului (art. 48 din Legea nr. 36/1995). Potrivit dispozitilor art. 56 lit.a din Legea nr. 36/1995, notarul public, sub sanctiunea nulitatii, nu poate instrumenta un testament in cazul in care ar avea vreun interes personal legat de acesta, el, sotul, ascendentii sau descendentii sai.

In timp ce in dreptul francez procedura propriu-zisa de redactare a testamentului este riguros reglementata de lege, testatorul trebuind sa dicteze notarului actul (art. 972 C. civ. francez), in dreptul nostru se admite, in lipsa de prevedere legala expresa, ca testamentul „poate sa fie redactat, dupa indicatiile si vointa testatorului, de catre notarul public” ori de catre testator sau chiar de catre un tert, notarul nefacand altceva decat sa preia in cuprinsul testamentului actul astfel redactat .

Mai multa grija pentru reproducerea cat mai exacta si pentru nedeturnarea vointei testatorului de catre notar, care, de regula, fiind singur cu testatorul necunoscator, redacteaza testamentul cum crede el de cuviinta, s-ar impune si din partea legiuitorului nostru. Conform dispozitiilor art. 47 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, testamentul se va redacta in limba romana. Nici un text de lege nu interzice ca testamentul sa fie dictat de testator intr-o limba straina inteleasa de notar (si de martori, daca este cazul), urmand a fi tradus in limba romana conform dispozitilor legale mentionate mai sus.

Nu se poate insa admite ca traducerea din limba straina necunoscuta de notar sa fie facuta de un interpret, dat fiind ca notarul nu poate verifica personal conformitatea traducerii cu vointa testatorului. Dupa redactarea in intregime a testamentului, notarul public va proceda la citirea acestuia, intreband apoi pe testator daca a inteles continutul acestuia si daca exprima intocmai vointa sa (art. 60 alin. 1 din Legea nr. 35/1995).

Testamentul intocmit conform legii este aprobat de notar printr-o rezolutie pusa pe cererea de autentificare, iar autentificarea in sine se face printr-o incheiere care, pe langa mentiunile prevazute la art. 49 din Legea nr. 35/1995 (sediul biroului notarial, numarul incheierii, data intocmirii etc.), va cuprinde constatarea ca s-a luat consimtamantul testatorului si ca inscrisul a fost semnat de testator (si de martori, atunci cand este cazul) (art. 65 alin. 1 din Legea nr. 36/1995), actul fiind semnat si parafat in final si de notar.

Semnatura testatorului atesta faptul ca acesta si-a insusit continutul actului pe care aceasta este pusa, adica faptul ca actul este conform vointei sale , iar semnatura notarului sau a martorilor, daca este cazul, asigura, pe de o parte, identificarea acestora, iar pe de alta parte, atesta sinceritatea actului respectiv . Ceea ce este important esta ca semnatura testatorului sa permita identificarea acestuia , chiar daca nu reproduce exact semnatura corecta si obisnuita a dispunatorului . Spre deosebire de testamentul olograf, testamentul autentic poate fi incheitat chiar si de persoanele care din cauza bolii, a infirmitatii sau a nestiintei de carte nu pot semna testamentul, notarul facand mentiune desprea cauza imposibilitatii de a semna, aceasta tinand loc de semnatura (art. 62 din Legea nr. 36/1995).

In cazul in care testatorul declara ca nu stie sa semneze, iar declaratia se dovedeste ulterior a fi falsa, aceasta echivaleaza cu refuzul de a semna actul . De asemenea, testamentul autentic purtand in loc de semnatura a testatorului o simpla parafa, fara mentinea ca testatorul nu poate sau nu stie sa semneze, nu este valabil .

Forta probanta a testamentului autentic. Testamentul autentic are aceeasi forta probanta ca orice alt act notarial. Asadar, in privinta mentiunilor facute de notar pe baza propriilor sale constatari in temeiul atributiilor sale specifice (locul intocmirii testamentului, data acestuia, identitatea testatorului, vointa declarata a acestuia etc.), testamentul autentic face credinta pana la inscrierea in fals.

In privinta declaratiilor facute de testator (de exemplu, faptul ca nu stie sa scrie) sau a afirmatiilor facute de notar in afara atributiilor sale legale si a posibilitatilor sale concrete de verificare (cum ar fi mentiunea faptului ca testatorul este in deplinatatea facultatilor mentale), testamentul autentic face credinta doar pana la proba contrara.