PROHIBITIA SUBSTITUTIILOR FIDEICOMISARE

Notiune.

Substitutia fideicomisara consta in „orice dispozitie prin care autorul unei liberalitati insarcineaza persoana gratificata de a conserva intreaga sa viata bunurile donate sau legate pentru a le transmite la moartea sa unei alte persoane desemnate de dispunator.

Art. 803 C. civ. prohibeste in mod expres orice asemenea substitutii, spre deosebire de Codul civil francez care permite substitutiile fideicomisare in cazul donatiilor sau legatelor facute de parinti copiilor lor cu obligatia de a le pastra si remite nepotilor nascuti sau care se vor naste in viitor, precum si in cazul liberalitatilor facute de persoanele moarte fara descendenti in favoarea fratilor si surorilor cu obligatia de a le pastra si remite nepotilor de frate sau sora nascuti sau care se vor naste in viitor (art. 1048-1074).

Astfel, in dreptul nostru, testamentul prin care unul dintre fiii defunctului este instituit ca legatar cu obligatia de a pastra bunurile legate pana la moartea sa, dupa care acestea vor reveni copiilor lui, contine o substitutie fideicomisara prohibita de lege.

Persoana care face liberalitatea, asa cum am vazut, poate dispune atat prin acte intre vii (donatie), cat si prin acte mortis causa (legate). Primul gratificat se numeste instituit sau grevat, iar cel de al doilea substituit. Ceea ce caracterizeaza substitutia fideicomisara testamentara este asadar o maniferstare de vointa care care se refera la o dubla dispozitie cu privire la acelasi obiect, implicand indisponibilizarea obiectului legatului in patrimoniul instituitului pe tot parcursul vietii acestuia. Cu alte cuvinte, in acest caz, „dispunatorul organizeaza doua succesiuni: a sa proprie si, trecand peste capul gratificatului, aceea a gratificatului insusi.

Plecand de la aceasta caracteristica, putem usor diferentia substitutia fideicomisara de substitutia vulgara. Substitutia vulgara (obisnuita) consta intr-o singura liberalitate facuta in favoarea a doi gratificati, dintre care unul principal, chemat in primul rand sa culeaga liberalitatea, iar celalalt subsidiar, chemat sa culeaga liberalitatea doar daca gratificatul principal nu vrea (fiind renuntator) sau nu poate (fiind predecedat) primi acea liberalitate. In acest caz nu este vorba decat de un mod particular de determinare a celui gratificat caruia dispunatorul ii transmite direct liberalitatea. Substitutia vulgara este recunoscuta de lege ca valabila, art.804 C. civ. precizand ca „este permisa dispozitia prin care o a treia persoana ar fi chemata a lua darul, ereditatea sau legatul, in cazul cand donatarul, eredele numit, sau legatarul nu ar primi sau nu ar putea primi”. Constituie o astfel de substitutie, de pilda, dispozitia prin care testatorul instituie pe sotia sa ca legatara universala, prevazand ca in caz de predeces al acesteia legatul sa revina unuia dintre nepotii sai anume desemnat de el.

ELEMENTELE CONSTITUTIVE

Art. 803 C. civ care prohibeste substitutiile fideicomisare este conceput in termeni generali. Textul este considerat a fi de exceptie, astfel incat in caz de indoiala dispozitiile testamentare trebuie interpretate in sensul ca nu contin o substitutie prohibita de lege, primind astfel efecte.

Pentru a recunoaste o substitutie fideicomisara prohibita de lege este necesara intrunirea cumulativa a trei conditii:

1) existenta a doua liberalitati succesive;

2) obligarea primului gratificat (instituitului) la conservarea si transmiterea obiectul legatului celui de al doilea gratificat (substituitului);

3) reportarea transmiterii legatului catre substituit la momentul si ca urmare a decesului instituitului. 

1) Existenta a doua liberalitati succesive

Conturarea acestei conditii implica prezentarea cerintelor conditiei (A), iar apoi a situatiilor apropiate care nu intrunesc cerintele acestei conditii (B).

A. Cerintele conditiei

Substitutia fideicomisara implica gratificarea prin una si aceeasi vointa a doua persoane diferite, prin doua liberalitati avand acelasi obiect, cu executare succesiva in timp. Mai intai primeste executare liberalitatea primului gratificat (instituitul), iar apoi, la decesul acestuia, adica dupa trecerea unui interval de timp (tractus temporis), cea de a doua, facuta in favoarea celui de al doilea gratificat (substituitul). Esential este faptul ca „pentru bunurile care formeaza obiectul substitutiei, substituitul este avand-cauza nu al instituitului ci al dispunatorului, care efectueaza doua liberalitati care vor beneficia succesiv instituitului si apoi substituitului”.

Pentru a putea vorbi de substitutie prohibita de lege este esential ca si vocatia succesorala a substituitului sa provina de la testatorul initial, iar nu de la instituit. Daca nu testatorul instituie legatarii succesivi, ci doar il roaga (fara a-l obliga juridic) pe legatarul instituit de el sa gratifice acesta pe un tert daca vrea (legat precativ), sau ii confera beneficiarului liberalitatii libertatea de a alege el o persoana pe care sa o gratifice, nu poate surveni sanctiunea pentru incalcarea prohibitiei; exceptie facand cazul in care sfera persanelor din randul carora legatarul poate face alegerea este restransa (familia sau mostenitorii dispunatorului, de exemplu), caz in care se considera ca alegerea celui de al doilea gratificat a fost facuta tot de testator.

Daca substitutia este facuta prin testament, iar la data decesului dispunatorului (in raport de care se apreciaza intrunirea conditiilor cerute de lege pentru a putea mosteni atat in privinta instituitului, cat si a substituitului) una din cele doua liberalitati (fie cea facuta in favoarea instituitului, fie cea facuta in favoarea substituitului) este ineficace:

- pentru incapacitatea de a primi, pentru predecesul gratificatului, pentru revocare etc., cealalta este valabila si va produce efecte, sanctiunea prohibitiei fiind astfel evitata.

In cazul in care prin testament nuda proprietate a unui bun este lasata unui legatar, iar uzufructul aceluiasi bun unui alt legatar, exista consecinte practice similare celor ale substitutiei prohibite de lege. Astfel, ca si instituitul, uzufructuarul se va bucura de folosinta bunului pe tot timpul vietii sale fara a putea dispune de acesta, iar la decesul sau situatia nudului proprietar va fi asemanatoare cu aceea a substituitului, dobandind toate atributele proprietatii. Cu toate acestea, in acest caz nu exista substitutie fideicomisara intrucat cele doua legate, pe de o parte, nu au acelasi obiect (unul are ca obiect nuda proprietate, iar celalalt uzufructul), iar pe de alta parte nu sunt succesive, producand, din contra, efecte simultane.

Art. 805 C. civ. nu face decat sa consacre expres legalitatea unor asemenea legate. Uneori in practica judiciara este dificil a se face diferenta necesara intre adevarata substitutie fideicomisara si legatele avand obiecte diferite. Asa, de pilda, s-a considerat ca dispozitia testamentara prin care s-a lasat un apartament unei persoane cu dreptul de a-l folosi pana la moarte, dupa care sa fie vandut iar pretul obtinut sa fie impartit intre doi nepoti ai dispunatorului, reprezinta o substitutie fideicomisara prohibita de lege. Ne intrebam insa daca nu cumva, in realitate, obiectul celor doua legate este diferit, primul avand ca obiect uzufructul apartamentului, in timp ce cel de al doilea proprietatea bunului, urmand ca la decesul uzufructuarului apartamentul sa fie vandut in contul nepotilor defunctului, iar pretului obtinut sa fie impartit intre acestia, astfel incat dispozitia testamentara care exprima vointa defunctului sa fie salvata intrucat contine doua legate, fiecare cu obiect distinct de celalalt. Totul depinde de interpretarea clauzelor testamentare, iar daca acestea sunt echivoce, interpretarea trebuie facuta in sensul ca testamentul sa produca efecte, iar nu in sens contrar. Oricum, datele publicate ale spetei in discutie sunt insuficiente pentru a ne putea pronunta transant.

De asemenea, in cazul uzufructului lasat succesiv la mai multe persoane, nu exista identitate de obiect al legatului, si deci nici substitutie prohibita de lege, intrucat fiecare uzufruct este un drept real atasat unei alte persoane si prin aceasta diferit de celelalte.

B. Situatii asemanatoare care nu intrunesc cerintele conditiei

Exista situatii care desi prezinta unele asemanari cu substitutia fideicomisara, in realitate nu se confunda cu aceasta. Este vorba de legatul alternativ sau dublu conditional (a) si de fiducie (b).

a) Legatul alternativ sau dublu conditional

Legatul alternativ sau dublu conditional consta in instituirea de catre testator a doua persoane ca legatari sub una si aceeasi conditie, dar pentru un legatar acea conditie este rezolutorie, iar pentru celalalt suspensiva. De pilda, testatorul lasa intreaga sa avere lui A, iar in cazul in care acesta va deceda inaintea implinirii varstei majoratului averea sa revina lui B. In acest caz, decesul lui A inaintea varstei majoratului constituie conditia rezolutorile sub care acesta primeste legatul, dar si conditia suspensiva sub care B poate deveni beneficiarul legatului in cazul in care s-ar indeplini.

Mecanismul juridic al realizarii conditiei (efectul retroactiv) face ca in cazul examinat sa nu existe doua transmisiuni succesive, ci doar una singura: atunci cand conditia nu se indeplineste, legatarul sub conditie rezolutorie isi vede dreptul consolidat definitiv, cu efecte de la data deschiderii mostenirii, in timp ce legatarul sub conditie suspensiva este pentru totdeauna in situatia unui strain de mostenire, atat pentru trecut, cat si pentru viitor; invers, cand conditia se realizeaza, legatarul sub conditie rezolutorie pierde cu efect retroactiv (de la data deschiderii mostenirii) dreptul castigat prin deschiderea succesiunii (pana la indeplinirea conditiei el fiind intr-o situatie similara legatarului pur si simplu, care dobandeste un drept neconditionat), in timp ce, de aceasta data, legatarul sub conditie suspensiva este cel care isi vede dreptul definitiv consolidat cu efecte de la data deschiderii mostenirii.

Dupa cum s-a remarcat, „in acest din urma caz, chiar daca, in fapt, cei doi «legatari» vor fi profitand succesiv de legat, unul singur dintre ei va fi avand, in drept, aceasta calitate” . Dupa ce, pornind de la ideea ca asemenea aranjamente juridice mascheaza totusi substitutii fideicomisare, practica judiciara a tratat aceste operatiuni ca ilegale, ulterior le-a admis in principiu. Se considera insa ca atunci cand conditia consta pur si simplu doar in predecesul primului legatar, operatiunea nu este decat o substitutie fideicomisara si ca doar conditia predecesului circumstantiat (fara posteritate, inaintea majoratului, fara casatorie) este una reala, nedisimuland o substitutie prohibita. Evident ca, atunci cand se dovedeste ca legatul dublu conditional a fost conceput in ideea fraudarii prohibitiei substitutiei fideicomisare; ceea ce implica analizarea cauzei acestuia, iar nu in ideea unei reale gratificari conditionale, se va aplica sanctiunea incalcarii prohibitiei.

 Legatul alternativ sau dublu conditional producand efecte de la data deschiderii succesiunii, necesita ca ambii gratificati sa fie cel putin conceputi la decesul dispunatorului.

b) Fiducia

In acceptiunea sa generala, fiducia poate fi definita ca „actul juridic prin care o persoana, fiduciarul, dobandeste de la o alta persoana, fiduciant, un drept patrimonial, dar cu obligatii care ii limiteaza exercitiul, printre care figureaza in general aceea de a transfera acest drept, la termenul fixat, fie fiduciantului, fie unui tert beneficiar”.

Fiducia este o institutie juridica polimorfa, avand multiple finalitati (fiducie-gestiune, fiducie-garantie), printre care si aceea de fiducie-liberalitate (varianta a fiduciei-gestiune) prin care „in loc de a investi pe gratificat cu proprietatea bunurilor care alcatuiesc liberalitatea, dispunatorul prefera sa le cedeze in prealabil unui tert care va fi insarcinat sa le gereze in contul gratificatului si sa le transfere ulterior acestuia”.

Fiducia-liberalitate nu se confunda cu substitutia fideicomisara intrucat fiduciarul, spre deosebire de instituit, nu este un gratificat (beneficiar al liberalitatii), ci doar un simplu „intermediar de transmitere”, caci desi i se transmite proprietatea bunurilor, aceasta nu se realizeaza cu o intentie de liberalitate, ci doar in scopul administrarii in interesul gratificatului care le va primi ulterior ca adevaratul si singurul beneficiar al legatului.

In dreptul nostru, ca si in dreptul francez, fiducia nu este reglementata de lege, dar aceasta nu inseamna ca nu ar putea fi utilizata in practica. Ea poate explica mai bine si mai aproape de adevar procedee juridice cunoscute si utilizate in practica cu aceeasi finalitate, dar care sunt criticabile. Astfel, fideicomisul simplu sau legatul cu sarcina de a transmite obiectul acestuia unei persoane neconcepute la data deschiderii mostenirii este utilizat pentru atingerea unor scopuri identice celor ale fiduciei-liberalitate, numai ca, in realitate, legatul initial nu este facut cu intentia de a-l gratifica pe cel insarcinat cu transmiterea obiectului acestuia tertului beneficiar, ceea ce contravine definitiei liberalitatii unanim acceptate in conceptia clasica. De asemenea, a-l considera pe legatarul care a primit bunul cu sarcina de a-l transmite adevaratului gratificat ca fiind un simplu executor testamentar iarasi nu este corect, deoarece executorul testamentar nu este decat un simplu mandatar al testatorului, calitate in care nu poate dobandi proprietatea bunurilor succesorale, ci doar sezina bunurilor mobile 

2) Obligarea primului gratificat (instituitul) la conservarea si remiterea obiectului legatului celui de al doilea gratificat (substituitului)

Si in cazul acestei conditii vom prezenta cerintele acesteia (A) si situatiile asemanatoare care nu intrunesc cerintele (B).

A. Cerintele conditiei

Dispozitia testamentara intra sub incidenta prohibitiei daca impune instituitului obligatia de a nu instraina obiectul legatului pentru a-l putea remite ca atare la decesul sau substituitului. Este vorba de o obligatie de a nu face care se refera atat la actele juridice inter vivos, cu titlu oneros sau gratuit, cat si la actele juridice mortis causa (legate).

Prin urmare, substitutia fideicomisara presupune indisponibilizarea bunului legat in patrimoniul instituitului. Obligatia de a nu instraina si de a remite substituitului se poate referi atat la o universalitate, cota-parte dintr-o universalitate, cat si la un bun individual determinat. Bunurile fungibile (sumele de bani), desi prin natura lor sunt intersanjabile, pot forma si ele obiect al obligatiei de a nu instraina din partea instituitului intrucat, chiar daca instituitul dispune de acele bunuri in folos propriu, poate fi obligat oricand sa procure altele de acelasi fel.

Daca o liberalitate contine doar o clauza de inalienabilitate, fara obligatia pentru gratificat de a transmite bunul unui substituit la moartea sa, nu sunt intrunite conditiile pentru existenta substitutiei fideicomisare. In practica judiciara s-a pus problema daca legatul prin care instituitului i s-a dat posibilitatea sa remita substituitului fie bunurile lasate de testator, fie contravaloarea acestora intra sub incidenta prohibitiei sau nu. Curtea de casatie franceza, aprobata de doctrina, a ajuns la concluzia ca solutia afirmativa ar fi excesiva. In ceea ce ne priveste, ne indoim totusi de justetea acestei solutii, intrucat obligarea instituitului la remiterea obiectului legatului substituitului subzista, chiar daca sub forma unei obligatii alternative, ceea ce nu inseamna altceva decat act de dispozitie succesiva caracteristic substitutiei fideicomisare si, de asemenea, indisponibilizare pe durata vietii instituitului, chiar daca numai valorica.

B. Situatii asemanatoare care nu intrunesc cerintele conditiei

Validitatea legatelor de residuo sau de eo quod supererit (fideicomisul fara inalienabilitate). Legatul de residuo (al ramasitei sau a ceea ce va ramane) este „dispozitia testamentara prin care un testator lasa bunuri unui prim legatar in ideea ca la decesul acestuia ceea ce va ramane din aceste bunuri, numit reziduu, sa fie cules de un tert beneficiar ales de testator” .

Astfel conceputa, aceasta operatiune se aseamana cu substitutia prohibita de lege prin faptul ca in privinta reziduu-ului, daca ramane unul, exista dubla transmisiune succesiva, dar se deosebeste fundamental de aceasta prin faptul ca nu exista pentru primul legatar obligatia de a conserva obiectul legatului primit de la testator, acesta avand libertatea de a dispune de bunurile primite . De aceea, practica judiciara si doctrina admit intr-o proportie covarsitoare valabilitatea acestui legat.

Primul legatar este liber sa dispuna de bunurile primite prin acte intre vii atat cu titlu oneros, cat si cu titlu gratuit. In schimb, in lipsa de dispozitie expresa, primul legatar nu are dreptul de a dispune de bunurile primite prin testament in favoarea tertilor, deoarece in caz contrar vointa dispunatorului ca ramasita sa ramana celui de al doilea legatar ar fi practic lipsita de efecte. Nu exista substitutie prohibita chiar si in cazul in care testatorul interzice primului legatar sa dispuna de bunurile primite prin acte cu titlu gratuit (donatie si testament), facultatea de a dispune cu titlu oneros lasata legatarului fiind suficienta pentru a exclude sarcina de a conserva obiectul legatului specifica substitutiei fideicomisare.

 Legatul de residuo poate sa includa si rezerva primului legatar, daca acesta este mostenitor rezervatar al testatorului, atata timp cat testamentul nu contine dispozitii prin care rezervatarul sa fie privat de folosinta si dispozitia cotei-parti din succesiune reprezentand rezerva, testatorul neputand in acest caz limita libertatea de a dispune prin acte cu titlu gratuit (donatii si legate) a rezervatarului decat in limitele cotitatii disponibile a mostenirii, nu si in privinta rezervei care ramane intangibila.

Transmisiunea legatului de residuo se realizeaza sub dubla conditie ca la data decesului primului legatar sa fi ramas in patrimoniul acestuia bunuri primite de la testator si ca cel de al doilea legatar sa-i supravietuiasca. Beneficiarul substituit dobandeste drepturile sale direct de la testator, iar nu de la primul legatar. Asadar, chiar daca bunurile lasate de testator au facut parte din patrimoniul primului legatar, ramasita nu face parte din succesiunea acestuia, ci din cea a testatorului. In principiu, asa cum am vazut, al doilea legatar va dobandi de la testator bunurile ramase din legat in patrimoniul primului legatar la decesul acestuia. Daca insa obiectul legatului consta intr-un portofoliu de actiuni cotate la bursa, cesiunea unora dintre actiuni facute pe timpul vietii de primul legatar in scopul inlocuirii lor cu alte actiuni este considerata a fi un „act de gestiune normala”, iar nu un act de dispozitie (instrainare), asa incat obiectul ramasitei ce se va transmite beneficiarului legatului de residuo consta nu numai din actiunile aflate in portofoliu la data decesului testatorului, ci si din cele obtinute ulterior ca rezultat al actelor de gestiune mentionate mai sus.

Asupra naturii juridice a legatului de residuo practica judiciara si doctrina au cunoscut o evolutie in timp, acceptandu-se in final ideea ca acesta contine in esenta un dublu legat conditional, primul legatar dobandind sub conditia rezolutorie ca bunurile sa se regaseasca in patrimoniul sau la data decesului, iar beneficiarul ramasitei sub conditia suspensiva ca bunurile sa se gaseasca in patrimoniul primului legatar la date decesului acestuia. De aici decurg urmatoarele consecinte:

- cei doi legatari, intrucat dobandesc amandoi drepturi direct de la testator, trebuie sa fie conceputi la data decesului acestuia (art. 808 alin. 2 C. civ.);

- daca legatarul ramasitei predecedeaza primului legatar, legatul sau devine caduc (art. 924 C. civ.). In cazul in care primul legatar predecedeaza testatorului, legatul va reveni in intregime beneficiarului subsecvent ca legat pur si simplu (neconditional);

 - beneficiarul legatului de residuo nu este expus actiunii in reductiune a rezervatarilor primului legatar;

 - beneficiarul legatului de residuo are aceeasi vocatie la mostenirea testatorului ca si primul legatar (particulara, cu titlu universal sau universala).

3) Reportarea transmiterii legatului catre substituit la momentul si ca urmare a decesului instituitului

Substitutia fideicomisara presupune cu necesitate ca liberalitatea facuta in favoarea substituitului sa nu produca efecte decat la moartea instituitului. In cazul in care cel gratificat nu este insarcinat sa pastreze obiectul legatului pe tot timpul vietii sale, ci doar pana la o data anume (implinirea varstei majoratului, timp de un an etc.), este vorba doar de un fideicomis sau legat cu sarcina ingaduit de lege, iar nu de o substitutie prohibita de lege. Ceea ce urmareste de fapt art. 803 C. civ. este sa impiedice crearea prin vointa dispunatorului a unui sistem de devolutiune a mostenirii derogatoriu de la regulile de baza in acest domeniu.

SANCTIUNEA INCALCARII PROHIBITIEI

Din dispozitiile art. 803 C. civ. rezulta ca substitutia fideicomisara este nula absolut atat in privinta instituitului, cat si in privinta substituitului. Prin urmare, sanctiunea afecteaza intreaga operatiune, iar nu doar cea de a doua liberalitate (cea facuta in favoarea substituitului). Solutia este unanim admisa in doctrina si jurisprudenta.

Nulitatea care se aplica este absoluta intrucat dispozitiile art. 803 C. civ., referindu-se la organizarea generala a succesiunilor, sunt de ordine publica. Sanctiunea se aplica atat in cazul in care substitutia este cuprinsa intr-un singur act, cat si in cazul in care ea rezulta din doua acte distincte, dar indivizibile.

In schimb, daca un testament contine mai multe dispozitii, dintre care numai unele sunt afectate de substitutie, iar altele nu, nulitatea va sanctiona numai dispozitiile care contravin prohibitiei, celelalte ramanand sa produca efecte, afara de cazul in care clauza care contine substitutia formeaza un tot indivizibil cu celelalte clauze, situatie in care nulitatea va afecta ansamblul indivizibil.

Nulitatea substitutiei fideicomisare poate fi invocata de orice parte interesata (mostenitor legal, legatar universal etc.). Ea nu poate fi confirmata, iar actiunea in declararea acesteia este imprescriptibila.