Petitia de ereditate

Petitia de ereditate este o actiune reala, prin care o persoana (ce se pretinde chemata la mostenire) cere instantei de judecata recunoasterea titlului sau de mostenitor sau legatar si obligarea celui in posesia caruia se afla bunurile succesorale la restituirea lor.

Caractere juridice

- este o actiune reala, intrucat mostenitorul apare ca un adevarat proprietar al mostenirii deschide si are ca scop deposedarea mostenitorului aparent de mostenirea pe care o detine;

- este o actiune divizibila intre mostenitorii reclamanti care au dreptul sa o introduca fiecare proportional cu partea sa succesorala si intre mostenitorii parati, fiind pornita impotriva fiecaruia;

- este o actiune prescriptibila, se prescrie in termenul general de prescriptie. Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand paratul a facut acte de mostenitor prin care contestat drepturile adevaratului mostenitir (sin u din ziua deschiderii mostenirii);

Efectele petitiei de ereditate

Daca petitia de ereditate este admisa de catre instanta competenta, recunoasterea titlului de mostenitor al reclamantului se produce retroactiv, din momentul deschiderii succesiunii, indiferent de momentul introducerii actiunii sau al pronuntarii hotararii. Hotararea instantei de judecata prin care se recunoaste reclamantului titlul de mostenitor poate fi ceruta si pronuntata insa numai dupa data deschiderii mostenirii Admiterea petitiei de ereditate produce efecte distincte in raporturile dintre adevaratul mostenitor si mostenitorul aparent, pe de o parte, si in raporturile dintre adevaratul mostenitor si terti, pe de alta parte.

A) Efecte produse in raporturile dintre adevaratul mostenitor si mostenitorul aparent

Principalul efect ca urmare a admiterii petitiei de ereditate consta in obligarea mostenitorului aparent la restituirea bunurilor succesorale adevaratului mostenitor. Restituirea se face, in principiu, in natura; daca restituirea in natura nu mai este posibila, intrucat bunul succesoral a fost instrainat sau a pierit, atunci mostenitorul aparent va fi obligat la deaspagubiri.

Intinderea obligatiei de restituire difera dupa cum paratul a fost de buna - credinta sau a fost de rea - credinta.

- paratul de buna - credinta pastreaza fructele percepute, restituind numai bunul, iar daca a instrainat cu titlu oneros bunul succesoral, trebuie sa restituie adevaratului mostenitor numai ceea ce a primit in schimbul instrainarii. El nu raspunde pentru pieirea - totala sau partiala - a bunurilor succesorale;

- paratul de rea - credinta (care cunoaste ca exista mostenitori in grad succesibil mai apropiat) trebuie sa restituie fructele bunurilor succesorale culese (sau care urmau sa fie culese) inainte de exercitarea actiunii, iar, pentru instrainarea bunului, va trebui sa restituie adevaratului mostenitor valoarea bunului instrainat. El raspunde de pieirea bunurilor succesorale, indiferente de cauza acesteia.

- paratul de rea - credinta va trebui, pentru sumele incasate de la debitorii succesiunii, sa plateasca dobanzi din ziua incasarii insa si paratului obligat la restituire, chiar daca este de rea - credinta, va trebui sa i se inapoieze sumele pe care le-a platit pentru achitarea datoriilor mostenirii si cheltuielile necesare si utile (in limita sporului de valoare) facute cu privire la bunurile din mostenire; spre deosebire de acesta, parataul de buna - credinta va avea dreptul la despagubiri pentru toate chletuielile facute cu bunurile mostenirii.

B) Efecte produse intre adevaratul mostenitor si terti

Este posibil ca, in timpul cat a detinut bunurile succesorale (in perioada cuprinsa intre momentul intrarii in posesia mostenirii si pana in momentul solutionarii actiunii intentate de adevaratul mostenitor), mostenitorul aparent sa fi incheiat acte juridice cu tertii, acte ce au avut ca obiect aceste bunuri.

Cu privire la actele de conservare si de administrare a bunurilor mostenirii, acestea se mentin, cu toate ca mostenitorul aparent nu era titularul dreptului. Mentinerea lor este justificata pentru ca ele profita, in final, adevaratului mostenitor si este in interesul lui sa ramana valabile.

In ceea ce priveste actele de dispozitie, trebuie facuta deosebirea dupa cum actele de dispozitie au avut ca obiect bunuri mobile si imobile.

a) daca obiectul actului de dispozitie il reprezinta un bun mobil si daca a fost instrainat unui tert de buna - credinta, tertul pastreaza bunul respectiv in virtutea "posesiunea de buna - credinta valoreaza titlu de proprietate", deci actul respectiv se mentine in baza art.1909 cod civil.

b) cu privire la actele de dispozitie facute de mostenitorul aparent asupra imobilelor, potrivit principiilor generale, ar trebui ca asemnea acte sa fie desfiintate cu efect retroactiv, intrucat mostenitorul aparent nu a fost titularul dreptului cu privire la aceste imobile.

Nu se poate trece unsa cu vederea faptul ca tertul care a contractat cu mostenitorul aparent putea fi un tert de buna - credinta (care a crezut ca a incheiat actul cu adevaratul titular al dreptului).

Potrivit teorieri mostenitorului aparent, actul respectiv este mentinut daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

-actul de instrainare sa fi fost facut cu titlu particular;

-actul de instrainare sa fi fost cu titlu oneros;

-tertul care a contractat cu mostenitorul aparent sa fie de buna - credinta;

-sa fi existat o eroare comuna;

-eroarea tertului sa fie scuzabila, "caci altfel tertul si-ar intemeia pretentia pe propria sa culpa" sau invincibila (tertul neavand cum sa descopere ca mostenitorul aparent nu este adevaratul succesor).

In consecinta, daca actul incheiat cu tertul este mentinut, mostenitorul aparent va fi obligat la restituirea prin echivalent, dupa cum a fost de buna sau de rea - credinta.

Daca actul se desfiinteaza, tertul va avea actiune (impotriva mostenitorului aparent) pentru evictiune.