Persoane care nu au capacitate succesorala.Comorientii

Potrivit art.21 din Decretul nr.31/1954, "in cazul in care mai multe persoane au murit in aceeasi imprejurare, fara sa se poata stabili daca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca u murit deodata".

Astfel, comorientii trebuie sa indeplineasca patru conditii:

1)- sa fie doua sau mai multe persoane;

2)- persoanele sa fie decedate in aceeasi imprejurare;

3)- decesele sa fi survenit in astfel de conditii incat sa nu se poata stabili daca o persoana a supravietuit alteia;

4)- intre persoanele decedate sa existe vocatie succesorala reciproca.

Problema comorientilor, cunoscuta si in dreptul roma, era rezolvata insa diferit. Astfel, in cazul comorientilor (commrientes), se prezuma ca persoanele socotite mai puternice dupa sex si varsta au supravietuit si, deci, fiind in viata la data deschiderii mostenirii, aveau capacitate succesorala.

In alte cazuri, de exemplu, daca intre comorienti nu exista legatura de sange (de rudenie), se considera ca ei au murit deodata.

Solutia adoptata de dreptul nostru, care a consacrat prezumtipa mortii concomitente, este indiscutabil cea mai justa, prezumtia supravietuirii in functie de varsta si sex fiind criticata chiar si in literatura juridica a tarilor unde legislatia inca o mai prevede.

Concret, s-a argumentat ca, daca moartea se produce cu ocazia unei catastrofe aeriene sau feroviare ori cu ocazia prabusirii unei constructii din cauza cutremurului de pamant etc., ce importanta mai prezinta rezistenta fizica (in functie de varsta sau sex) a persoanelor in cauza ?

In concluzie, persoanele care au decedat in aceeasi imprejurare (comorientii) si care aveau vocatie succesorala reciproca nu se vor putea mosteni, deoarece, nesupravietuind una alteia, niciuna nu dobandeste capacitate succesorala

Calitatea de comorient se constata de instanta pe baza probelor administrate.