Indiviziunea succesorala.

Notiune.

Cand mostenirea se defera la doi sau mai multi mostenitori cu vocatie la intreg sau la cote-parti din aceasta intre ei se naste starea de indiviziune.

Ea se caracterizeaza prin faptul ca fiecare dintre mostenitori, conform vocatiei sale, are dreptul la o cota-parte ideala (matematica) din mostenire (1/2, 1/3, 1/4 etc.), iar nu la anumite bunuri din aceasta. 

Indiviziune este asadar „situatia juridica a unui bun sau ansamblu de bunuri asupra carora se exercita conjunct mai multe drepturi de aceeasi natura fara divizare sau localizare materiala a partilor individuale ale fiecarui indivizar” .

Intre nudul proprietar si uzufructuar nu exista indiviziune, drepturile lor fiind diferite . In schimb, poate exista indiviziune nu numai intre doi sau mai multi proprietari (in plina sau nuda proprietate), dar si intre doi sau mai multi uzufructuari, doi sau mai multi titulari ai unui drept de uz sau abitatie, drept de servitute sau chiar drept personal. .

Caracterul neorganizat si temporar.

Potrivit conceptiei care sta la baza Codului civil, indiviziunea este o situatie juridica neorganizata, adica nereglementata de lege. Spre deosebire de dreptul german, care confera gestiunea indiviziunii unui organ independent de titularii drepturilor indivize, in sistemul francez (care ste si cel al Codului civil roman), caracterul neorganizat al indiviziunii face ca cel mai neinsemnat act de administrare in privinta bunului sau patrimoniului indiviz sa nu poata fi adoptat decat cu acordul tuturor coindivizarilor, conform regulii unanimitatii.

In aceasta conceptie, starea de indiviziune este una neconvenabila si deci doar temporara, oricare coindivizar putand solicita oricand partajul (art. 728 alin. 1 C. civ.), in final, dupa partaj, starea de indiviziune este inlaturata chiar si pentru trecut, mostenitorii carora li s-au atribuit individual bunurile succesorale fiind considerati proprietari de la data deschiderii mostenirii (art. 786 C. civ.) . Aceasta nu insemana insa catusi de putin ca in practica indiviziunile dureaza putin, putandu-se afirma chiar contrariul.

Sectiunea I

INFLUENTELE SUFERITE DE PATRIMONIUL SUCCESORAL PE TIMPUL INDIVIZIUNII

Pana la partaj, patrimoniul succesoral aflat in indiviziune are o anumita autonomie fata de patrimoniul individual al fiecarui coindivizar. Pe timpul starii de indiviziune, acesta nu ramane incremenit, putand fi influentat de anumite elemente. Aceste influente se cer a fi analizate.

Subrogatia reala. Bunurile care compun patrimoniul lasat de defunct la data deschiderii mostenirii pot fi inlocuite pe parcursul indiviziunii cu alte bunuri, fie prin vanzarea lor contra unui pret, fie prin schimb, fie prin plata unei indemnizatii de asigurare in cazul distrugerii unui bun asigurat etc. In toate aceste situatii, in temeiul principiului subrogatiei reale, bunul care inlocuieste pe cel succesoral va avea situatia juridica a acestuia, fiind supus la partaj acelorasi reguli .

Subrogatia prin inlocuirea voluntara nu se produce insa decat daca se dovedeste de cei interesati ca toti coindivizarii au fost de acord cu aceasta, altminteri, chiar daca un bun a fost achizitionat de un coindivizar cu resurse provenind din patrimoniul succesoral, se prezuma ca dobandirea s-a facut in nume propriu (bineinteles, cu obligarea la indemnizarea corespunzatoare a celorlalti coindivizari), iar nu pentru indiviziune .

 In schimb, daca inlocuirea se produce fara voia coindivizarilor (cum este, de pilda, cazul platii unei indemnizatii de asigurare pentru pieirea fortuita a unui imobil succesoral), subrogatia se produce de drept .

Actul de dobandire facut de un singur coinivizar nu face subrogatia opozabila tertilor (in special creditorilor acestuia) decat daca mentioneaza faptul ca dobandirea s-a facut cu fonduri indivize si ca bunul dobandit il inlocieste pe acestea

Fructele si veniturile bunurilor succesorale sporesc masa indiviza.

Este de principiu ca toate fructele si veniturile bunurilor succesorale sporesc masa indiviza (fructus augent hereditatem), cuvenindu-se coindivizarilor conform cotelor ce le revin fiecaruia din mostenire . Aceasta regula contravine efectului declarativ al partajului, care face ca fiecare coindivizar sa fie considerat proprietar al bunurilor atribuite de la data deschiderii succesiunii, in conformitate cu care fructele ar fi terbuit sa revina coindivizarilor atributari ai bunurilor frugifere.

Solutia ar fi fost insa neconvenabila intrucat ar fi rupt egalitatea partajului, coindivizarii carora li s-ar atribui bunuri frugifere fiind favoraizati fata de cei carora li s-ar atribui bunuri nefrugifere.

Se excepteaza de la regula cazul in care intre coindivizari se realizeaza un partaj de folosinta (provizoriu), situatie in care fiecare va beneficia pentru sine de fructele bunurilor succesorale din lotul sau.

Conventia partilor (art. 969 C. civ.) deroga in acest caz de la regula supletiva fructus augent hereditatem. Daca unul dintre coindivizari foloseste singur, in afara unei intelegeri cu ceilalti coindivizari (partaj de folosinta, comodat, locatiune etc.), bunurile succesorale, acesta va fi obligat sa plateasca celorlalti o indemnizatie care reprezinta echivalentul lipsei de folosinta (care poate fi raportata la chiria pietei pentru un bun similar) proporortional cu cota fiecaruia .

Munca depusa de un coindivizar pentru realizarea fructelor sau veniturilor (de pilda, al exploatatiilor agricole sau comerciale) trebuie sa fie indemnizata de coindivizarii care beneficiaza de acestea in virtutea drepturilor succesorale pe care le au .

Cota-parte din fructele culese de unul sau altul din conindivizari ori indemnizatia reprezentand echivalentul lipsei de folosinta pot fi solicitate imediat ce s-au nascut aceste drepturi, nefiind necesar pentru aceasta declansarea partajului bunurilor succesorale .

In cazul fructelor naturale care exista in materialitatea lor, actiunea pentru partajarea acestora este imprescriptibila extinctiv , pe cand in cazul fructelor civile (chirii), echivalentului fructelor naturale care nu mai exista in materialitatea lor (fiind consumate sau instrainate) si indemnizatiei care reprezinta echivalentul lipsei de folosinta, actiunea pentru plata acestora fiind personala se prescrie in termen de 3 ani de la data nasterii creantelor respective .

Sporirea sau scaderea valorii bunurilor succesorale profita sau, dupa caz, afecteaza indiviziunea. Intre deschiderea mostenirii si partajul succesoral, bunurile facand parte din indiviziunea succesorala pot cunoaste variatii de valoare in plus (prin sporirea valorii lor) sau in minus (prin scaderea valorii lor).

Ca efect al principiului potrivit caruia bunurile succesorale se impart dupa valoarea lor de la data partajului, sporirea sau scaderea valorii bunurilor succesorale profita sau, dimpotriva, afecteaza, indiviziunea, fiecare coidivizar suportandu-le in raport cu cota-parte ce ii revine din mostenire.

Daca unul sau altul dintre coindivizari sporeste prin munca lui valoarea bunurilor succesorale sau, dimpotriva, le deterioreaza, aceasta nu influenteaza in nici un fel cota-parte ce i se cuvine din succesiune, avand doar dreptul de a fi indemnizat pentru munca sa sau, respectiv, obligat sa indemnizeze pierderea pe care a provocat-o .

Sectiunea II

REGIMUL JURIDIC AL BUNURILOR SUCCESORALE PE TIMPUL INDIVIZIUNII

Codul nostru civil nu contine norme in privinta regimului juridic al bunurilor succesorale pe timpul indiviziunii. Practica judiciara si doctrina au construit acest regim pornind de la regulile de drept comun. Pentru conturarea acestui regim este necesar sa prezentam mai intai exercitarea atributelor dreptului de proprietate -;uzul, folosinta si dispozitia (§ 1), iar apoi regula unanimitatii si a exceptiilor de la aceasta in privinta actelor juridice incheiate de coindivizari cu tertii (§ 2).

 § 1. Exercitarea atributelor dreptului de proprietate

Uzul.

Uzul presupune posibilitatea de utilizare materiala a bunurilor succesorale. In cazul indiviziunii succesorale se recunoaste in principiu fiecarui coindivizar dreptul de a utiliza bunurile succesorale, fara insa a leza drepturile celorlalti coindivizari. Pentru aceasta nu este nevoie de acordul celorlalti coindivizari, dar numai atata timp cat utilizarea este conforma destinatiei bunurilor (de pilda, o locuinta nu poate fi transformata in birou, un teren agricol in teren de constructii etc.). Dupa cum s-a subliniat, „aceasta folosinta materiala nu va putea schimba destinatia bunului si nici transforma utilizarea obisnuita a sa fara acordul unanim al celorlalti copartasi” . In caz de neintelegeri intre coindivizari in privinta folosintei materiale a bunurilor succesorale s-a pus problema daca acestea pot fi transate de instanta de judecata.

Intr-o prima faza, partajul judiciar al folosintei (reglementarea folosintei) a fost respins pe considerentul ca singurul partaj permis de lege este cel al proprietatii . Ulterior s-a considerat ca instantele de judecata sunt competente sa stabileasca „modul de exercitare al folosintei” , iar in final s-a admis explicit partajul judiciar provizoriu (pana la partaj) al folosintei bunurilor indivize

Folosinta.

In ceea ce priveste folosinta ca element al dreptului de proprietate, aceasta presupune, pe de o parte, o componenta materiala constand in dreptul de a culege direct fructele bunurilor, iar pe de alta parte o componenta juridica constand in dreptul de a incheia cu tertii acte juridice de punere in valoare a bunurilor frugifere, cum este, de exemplu, cazul inchirierii unei locuinte sau arendarii unui teren agricol.

Nici folosinta nu poate fi exercitata in detrimentul celorlalti coindivizari. Fructele culese de oricare dintre coindivizari se cuvin tuturor conform principiului fructus augent hereditatis, iar actele de punere in valoare a bunurilor frugifere, care sunt acte de administrare, sunt supuse regulii acordului unanim.

Dispozitia.

Ca element al dreptului de proprietate, dispozitia se refera atat la actele juridice de instrainare (vanzare, schimb, donatie etc.), cat si la cele materiale (de transformare sau chiar distrugere materiala). In privinta actelor de dispozitie juridica trebuie facuta distinctie dupa cum acestea se refera la cota-parte ideala a fiecarui coindivizar sau la unul sau altul din bunurile indivize in materialitatea lui.

Oricare dintre coindivizari poate sa instraineze (cesioneze) cu titlu gratuit sau oneros cota-parte ideala ce ii revine din mostenire, fie unui alt coindivizar, fie unui tert strain de mostenire, conform dispozitiilor art. 1399 C. civ., fara a avea nevoie de acordul celorlalti coindivizari.

Cesionarul (dobanditorul) va lua locul cedentului in indiviziune, avand drepturile si fiind tinut de obligatiile acestuia.

In schimb, instrainarea in materialitatea sa a unuia sau altuia din bunurile facand parte din succesiune este supusa regulii unanimitatii. Dispozitia materiala asupra bunurilor succesorale (transformarea sau distrugerea) nu se poate face in mod valabil fara acordul tuturor coindivizarilor, iar daca totusi un coindivizar dispune unilateral de un bun isi angajeaza raspunderea, fiind obligat la indeminzarea corespunzatoare a celorlalti coindivizari pentru paguba astfel cauzata.

§ 2. Actele incheiate de coindivizari cu tertii.

Regula unanimitatii si exceptiile de la aceasta.

Domeniul regulii unanimitatii: actele de dispozitie si de administrare. Datorita faptului ca indiviziunea succesorala implica existenta a doi sau mai muti titulari ale caror drepturi de proprietate se concureaza, avand unul si acelasi obiect -; patrimoniul succesoral, este de principiu ca nici unul dintre acestia nu poate incheia fara acordul celuilalt (celorlalti) acte juridice in privinta bunurilor succesorale luate individual sau asupra universalitatii succesorale in intregul sau (ori a unei cote-parti mai mari decat cota sa parte din intreg).

Deciziile trebuie luate cu acordul tuturor coindivizarilor, iar nu doar cu acordul majoritatii, oricare ar fi aceasta. Daca un singur coindivizar se opune la adoptarea unei decizii, indiferent de numarul coindivizarilor care o aproba, aceasta nu poate fi adoptata. Principiul, consacrat de traditie, este acceptat de toata lumea si poarta denumirea de regula unanimitatii.

Actele de dispozitie (vanzarea-cumpararea, donatia, schimbul, ipoteca, gajul etc.) si actele de administrare (locatiunea, arendarea, comodatul etc.) necesita acordul tuturor coindivizarilor.

Acest acord poate fi dat atat anterior sau concomitent incheierii actului, prin participarea directa sau prin desemnarea ca mandatar a unui alt coindivizar pentru incheierea lui (mandatul putand fi expres, iar in cazul actelor de administrare, afara de incheierea sau reinoirea unei locatiun, si tacit ), sau posterior, prin ratificarea (chiar si tacita) a actului .

Soarta juridica a actelor incheiate cu nesocotirea regulii unanimitatii.

Actul juridic (de dispozitie sau de administrare) incheiat de un singur coindivizar cu un tert, fara acordul celorlalti, dupa unele ezitari, este in prezent considerat constant ca fiind valabil sub conditia rezolutorie ca la partaj bunul in privinta caruia s-a incheiat acel act sa fie atribuit altui coindivizar decat cel care l-a incheiat .

De pilda, in cazul incheierii unui contact de vanzare cumparare, contractul se consolideaza daca la partaj bunul cade in lotul coindivizarului vanzator, iar daca este atribuit unui alt coindivizar, vanzarea se rezolutioneaza cu efecte retroactive.

Se pune insa problema efectelor actului fata de coindivizarii necontractanti intre momentul incheierii actului si data partajului. In aceasta privinta, dupa ce un timp s-a considerat fie ca numai partajul poate transa problema, fie ca actul este anulabil partial la cererea coindivizarilor necontractanti in proportia cotelor-parti ce le revin din mostenire, pentru rest (partea revenind coindivizarului contractant) fiind valabil, mai recent s-a ajuns la concluzia ca actul este perfect valabil intre partile contractante (coindivizarul contractant si tert), dar inopozabil fata de coindivizarii care nu si-au dat acordul la incheierea acestuia .

Cu alte cuvinte, atata timp cat coindivizarii necontractanti nu invoca inopozabilitatea, actul produce efecte, dar din momentul invocarii inopozabilitatii, fata de coindivizarii care au reclamat acest lucru, efectele actului sunt inlaturate, ca si cand nu ar exista, acestia putand exercita atributele uzului si folosintei bunului in dauna tertului care nu se poate opune, fiind tratat ca un uzurpator.

De pilda, tertul care a incheiat un contract de locatiune cu unul dintre coindivizari, odata cu invocarea inopozabilitatii de catre coindivizarii necontractanti, va fi obligat sa predea bunul reclamantilor ca si cand nu ar avea nici un drept asupra acestuia; dreptul de locatiune poate fi opus de locatar doar coindivizarului cu care a contractat, nu si coindivizarilor necontractanti.

Inopozabilitatea poate fi invocata pana la partaj, cand conditia rezolutorie se va realiza (caz in care actul se va desfiinta retroactiv) sau va cadea (caz in care actul se va consolida).

 Actele de conservare -; exceptie de la regula unanimitatii. Actele de conservare sunt cele prin care se tinde la „evitarea pierderii materiale sau disparitiei juridice a unui drept” . Ele se caracterizeaza prin: faptul ca sunt necesare si urgente, fiind facute pentru a contracara un pericol iminent; nu trebuie sa puna in pericol existenta drepturilor coindivizarilor, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa atinga fondul acestor drepturi; trebuie sa fie intelepte si rezonabile, nepunand in joc sume considerabile in raport cu valoarea patrimoniului sau bunului la care se refera .

Sunt considerate conservatorii atat acte materaiale cum sunt cele de reparatii urgente ale unor stricaciuni ale unui bun indiviz (acoperis prin care intra ploaia, tevi sparte), cat si acte juridice cum sunt: inventarierea bunurilor succesorale, punerea de sigilii, indeplinirea formelor de publicitate pentru opozabilitatea sau conservarea unui drept, incasarea unei creante, intreruperea unei prescriptii .

Pe langa acestea, prin exceptie de la regula potrivit careia actiunile in justitie reprezinta acte de administrare, sunt incluse in categoria actelor conservatorii si o serie de actiuni in justitie, cum este cazul actiunilor posesorii , al actiunii pentru repararea prejudiciului cauzat de un tert bunului indiviz , al actiunii in revendicare a unui bun indiviz sau al actiunii pentru constatarea agravarii unei servituti de trecere grevand un fond indiviz .

In principiu, orice coindivizar care actioneaza in justitie pentru protectia drepturilor sale incalcate de un alt coindivizar prin incheierea unui act cu nesocotirea regulii unanimitatii poate sa o faca singur, fara acordul celorlalti .

Sectiunea III

DURATA INDIVIZIUNII

Regula supletiva -; oricare coindivizar poate cere oricand partajul. Conceputa de legiuitor ca o satare provizorie, indiviziunea succesorala inceteaza prin partaj. In termenii art. 728 alin. 1 C. civ., „nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune. Un coerede poate oricand cere imparteala succesiunii, chiar cand ar exista conventii sau prohibitii contrarii”.

Cu alte cuvinte, oricare coindivizar poate initia procedura de partaj care pune capat indiviziunii cand doreste, dupa bunul sau plac. Este vorba despre un drept discretionar care exclude ideea de exercitare abuziva, oricare ar fi motivele care il anima pe reclamant . Un singur coindivizar poate pune capat indiviziunii solicitand partajul contra vointei tuturor celorlalti coindivizari, indiferent de numarul acestora.

Ultimele cuvinte ale art. 728 alin. 1 C. civ. din care reiese ca partajul poate fi cerut „chiar cand ar exista conventii sau prohibitii contrarii” sunt contrazise de dispozitiile alineatului 2 al aceluiasi articol, din care rezulta ca intre coindivizari se pot incheia totusi conventii de „suspendarea diviziunii” pe un termen de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire

Conventiile de mentinere temporara a indiviziunii.

Coindivizarii pot avea in anumite circumstante interesul de a mentine starea de indiviziune. Legea le permite sa realizeze acest lucru prin conventii care ii obliga la aceasta, dar pe perioade care nu pot depasi cinci ani (art. 728 alin. 2 C. civ.).

Acordul intre coindivzari trebuie sa fie unanim. Pentru a incheia o asemenea conventie coindivizarii trebuie sa aiba capacitatea de a face acte de dispozitie . Conventiile incheiate pe durata mai mare de cinci ani sau pe durata nedeterminata ori perpetua sunt nule intrucat contravin dispozitiilor imperative ale art. 728 alin. 2 C. civ. . Legea permite reinoirea conventiilor, lucru care se poate face de oricite ori doresc partile, fara insa ca fiecare dintre acestea sa depaseasca durata a cinci ani . Punandu-se problema daca mentinerea starii de indiviziune pe durata termenului de cel mult cinci ani prevazut de art. 728 alin. 2 C. civ. poate fi impusa coindivizarilor prin testament de catre defunct, raspunsul dat a fost negativ , caci in sensul dispozitiilor art. 728 alin. 1 C. civ. „nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune”. Este vorba de un drept discretionar care poate fi doar suspendat si doar prin „invoire” a titularilor acestui drept, adica prin contract.