Imparteala de ascendent.

Partajul de ascendent este actul prin care tatal sau mama ori alt ascendent face in avans, in timpul vietii, repartizarea bunurilor sale intre copiii sau descendentii lui (art. 794 C. civ.). Este un act a carui carcteristica principala este ca ascendentul „imparte bunurile sale, inainte de a fi indivize intre mostenitorii sai” .

Partajul de ascendent se poate realiza atat prin donatie (donatie-partaj), adica printr-un contract, act juridic intre vii de formatie bilaterala, cat si prin testament (testament-partaj), adica printr-un act juridic unilateral mortis causa (art. 795 alin. 1 C. civ.). In ambele sale forme, partajul de ascenedent este un act mixt, care combina regulile partajului cu cele ale donatiei sau testamentului.

Daca ambele forme au in comun efectul de a atribui individual comostenitorilor bunurile dispunatorului asemenea unui partaj la data decesului acestuia, ele difera insa esential prin faptul ca in timp ce donatia-partaj, fiind un contract, pe de o parte, se poate realiza numai cu acordul donatarului, iar pe de alta parte, nu poate fi revocata unilateral de donator, testamentul-partaj este un act de formatie unilaterala esentialmente revocabil.

Spre deosebire de partajul obisnuit, care se realizeaza fie prin acordul coindivizarilior, fie prin hotarare judecatoreasca, partajul de ascendent se realizeaza sub autoritatea si cu vointa ascendentilor despre a caror mostenire este vorba .

Dispozitiile legale referitoare la partajul de ascendent (art. 794 si urmat. C. civ.) sunt de exceptie, in lipsa lor un asemenea partaj neputand fi facut intrucat s-ar contraveni regulilor de drept comun care prohibesc pactele asupra succesiunilor nedeschise (art. 965 alin. 2 C. civ.) si partajarea bunurilor care fac parte din rezerva succesorala prin vointa dispunatorului . Ele isi au originea in dreptul roman, dreptul cutumiar francez si in legiuirile premergatoare Codului civil roman , justificandu-se prin necesitatea de a elimina, pe cat este posibil, neintelegerile dintre mostenitori sau inconvenientele partajului judiciar.

Dat fiind caracterul de exceptie al partajului de ascendent, acesta trebuie sa rezulte in mod neechivoc din actul care se pretinde ca il contine. Uneori, in practica noastra judiciara si in doctrina, acest element este cu totul neglijat, simplul fapt ca parintii au inzestrat pe fiecare din copiii lor cu ocazia casatoriei neputand duce la concluzia existentei unei donatii-partaj, asa cum s-a facut, ci cel mult a existentei unor donatii ordinare .