Acte echivalente partajului. Creantele succesorale. Efectul declarativ.

Exista acte de cesiune a drepturilor succesorale incheiate intre coindivizari in scopul atribuirii individuale a bunurilor succesorale care desi prin natura lor sunt acte translative de proprietate, prin rezultatul lor economic sunt acte de partaj, producand efecte declarative .

In aceasta categorie de acte intra in primul rand licitatia al carei adjudecatar este un coindivizar, indiferent daca s-a facut prin buna intelegere sau pe cale judecatoreasca .

Adjudecatrul este considerat avand-cauza al defunctului nu numai pentru cota sa parte din mostenire, ci pentru intreg bunul (lotul) care i-a revenit pri licitatie, actul fiind asimilat unui partaj cu sulta . Fiind vorba de un act declarativ, iar nu de o vanzare, practica judiciara si doctrina s-au pronuntat in sensul ca nu se poate pune problema rezolutiunii pentru neplata pretului adjudecarii (sultei), iar garantiile platii acesteia nu sunt cele ale vanzarii (art. 1737 pct. 1 C. civ.), ci acelea ale partajului (art.1737 pct. 3 C. civ.) .

Licitatia urmata de adjudecarea bunurilor succesorale in favoarea unui tert strain de mostenire ramane insa o vanzare, neavand nimic de a face cu efectul declarativ al partajului, tertul adjudecatar dobandind drepturi nu de la de cujus, ci de la coindivizari.

In raporturile dintre coindivizari, licitatia si adjudecarea in favoarea unui tert ramane o opreatiune de partaj in privinta pretului, astfel incat coindivizarul care primeste in lotul sau aceasta creanta se considera ca a dobandit-o direct de la defunct, asa cum ar fi stat lucrurile daca ar fi primit chiar imobilul succesoral vandut la licitatie .

Asemenea licitatiei, vanzarea de catre coindivizari a unui bun succesoral unuia dintre ei ori cesiunea cu titlu oneros a drepturilor succesorale facuta de un coindivizar altui coindivizar produc efecte declarative similare partajului .

Aceste acte nu fac altceva decat sa „prepare si sa simplifice partajul” prin reducerea numarului coindivizarilor. Partajul fiind considerat un act cu titlu oneros, nu produc efecte declarative decat instrainarile sau cesiunile de drepturi succesorale cu titlu oneros, nu si cele cu titlu gratuit .

Bunurile supuse efectului declarativ

Faptul ca bunurile corporale sunt supuse efectului declarativ al partajului nu a ridicat niciodata indoieleli. Nu acelasi lucru se poate spune insa si despre creantele succesorale si despre creanta pretului adjudecarii la licitatie a unui imobil succesoral de catre un tert.

Problema creantelor succesorale.

Intre dispozitiile art. 786 C. civ., care conscara regula efectului declarativ al partajului, si dispozitiile art. 1060 C. civ., conform caruia creantele se divid de drept la data deschiderii mostenirii atat activ (cand creanta este datorata mostenirii), cat si pasiv (cand creanta este datorata de mostenire), fiecare coindivizar neavand dreptul decat la o parte din creanta corespunzatoare cotei sale parti din mostenire si, respectiv, nedatorand plata decat in aceeasi proportie.

In timp, dupa unele ezitari, s-a ajuns la concluzia ca art. 1060 C. civ. permite fiecarui coindivizar pe timpul starii de indiviziune sa ceara plata partii ce-i revine din creanta succesorala, dar ca, in masura in care aceste creante nu s-au stins pana la partaj, ele pot fi atribuite unuia sau altuia dintre coindivizari, efectele fiind cele prevazute de art. 786 C. civ., adica declarative .

Prin urmare, actele de dispozitie (cesiunile si popririle) facute in privinta creantelor succesorale in timpul indiviziunii vor produce sau nu efecte dupa cum la data partajului sunt sau nu atribuite coindivizarului care le-a facut fara acordul celorlalti in timpul indiviziunii.

In acest fel s-a ajuns la concilierea celor doua texte de lege, facandu-se distinctie intre actele de administrare (incasarea creantelor), care raman valabile indiferent care va fi soarta partajului, si actele de dispozitie (cesiunea sau permisiunea popririi), a caror valabilitate depinde de rezultatl aleatoriu al partajului .

Problema creantei pretului adjudecarii de catre un tert la licitatie a unui imobil succesoral.

Ipoteza este ca un imobil succesoral este scos la licitatie si adjudecat de un tert. Fara indoiala ca in privinta tertului licitatia are valoarea unei vanzari, dar in privinta creantei pretului si a raporturilor dintre coindivizari s-a pus problema daca atribuirea acestei creante unuia dintre ei produce sau nu efecte declarative.

Cu alte cuvinte, s-a pus intrebarea daca atributarul creantei pretului este considerat a fi fost tot timpul titularul creantei de la data deschiderii mostenirii, adica singur vanzator al imobilului succesoral sau nu. Interesul practic al problemei apare in cazul in care in timpul indiviziunii unul dintre coindivizari constituie o ipoteca asupra imobilului succesoral in favoarea unui tert, iar creditorul ipotecar se vede pus fata in fata cu coindivizarul atributar al creantei pretului; daca efectul declarativ nu se aplica, creditorul ipotecar isi va exercita dreptul de preferinta asupra creantei pretului, iar daca, din contra, efectul declarativ se aplica, creditorul ipotecar isi va vedea aneantizat dreptul de preferinta.

Dupa unele cautari, practica judiciara franceza s-a oprit printr-o decizie celebra - cunoscuta sub denumirea Chollet-Dumulin -; data de Camerele reunite ale Curtii de Casatie la solutia potrivit careia creantei pretului i se aplica regula efectului declarativ, dat fiind faptul ca aceasta „inlocuieste imobilul in masa succesorala” ca efect al subrogatiei reale .

Solutia a fost primita favorabil si de doctrina romana . In aceasta optica asadar coindivizarul atributar al creantei pretului este considerat a fi fost proprietar al imobilului succesoral de la data deschiderii mostenirii si ca vanzarea s-a facut in contul sau, prin efectul subrogatiei reale pretul inlocuind imobilul.

Ca urmare, creditorul ipotecar se afla in situatia celui a carui ipoteca a fost constituita de un neproprietar, fiind astfel lipsita de efecte.

3°. Persoanele care intra sub incidenta efectului declarativ

Efectul erga omnes.

Este in afara de discutie faptul ca efectul declarativ al partajului produce efecte intre coindivizari, actele de administrare sau de dispozitie facute de unul dintre acestia cu privire la un bun atribuit la partaj unui alt coindivizar fiind inopozabile atributarului.

Practica judiciara si doctrina admit insa ca efectul declarativ al partajului este absolut, fiind opozabil erga omnes, asadar si altor persoane decat coindivizarii intre ei.

Astfel, cand un coindivizar constituie o ipoteca asupra unui bun atribuit altui coindivizar, efectul retroactiv al partajului face ca aceasta ipoteca sa nu produca nici un efect nu numai fata de coindivizarul atributar, ci si intre avanzii sai cauza, astfel incat, daca, de pilda, coindivizarului care a constituit ipoteca i se atribuie un rest din pretul imobilului ipotecat, creditorul in favoarea caruia s-a constituit ipoteca nu poate pretinde nici un drept de preferinta asupra acestei sume de bani fata de creditorii chirografari ai aceluiasi coindivizar .

Cu alte cuvinte, ipoteca fiind desfiintata ca efect al atribuirii imobilului unui alt coindivizar, nu va produce efecte nici fata de coindivizarul atributar (chestiune care priveste raporturile dintre coindivizari), nici fata de creditorii chirografari ai celui care a constituit ipoteca (chestiune care priveste doar raporturile dintre creditorii aceluiasi coindivizar intre ei).

Contestata de unii , opozabilitatea erga omnes se explica prin insasi natura declarativa a partajului .

B. Consecintele efectului declarativ al partajului

Atributarul este proprietar de la data deschiderii mostenirii. Efectul principal al partajului este ca fiecare coindivizar este proprietar al bunurilor succesorale atribuite de la data deschiderii mostenirii, succedandu-l direct pe defunct, ceilalti coindivizari fiind considerati ca nu au avut nici un drept asupra acelor bunuri.

Drepturile constituite in favoarea tertilor prin acte de administrare si de dispozitie facute de coindivizarii neatributari pe timpul indiviziunii se rezolutioneaza. Drepturile constituite in favoiarea tertilor de coindivizari asupra bunurilor care au cazut la partaj in loturile celorlalti prin acte de administrare (locatiune, comodat etc.) si de dispozitie (vanzare, schimb, ipoteca etc.) fara acordul acestora sunt supuse rezolutiunii .

Actele de administrare si de dispozitie facute de un condivizar in conditiile de mai sus sunt asadar valabile, dar afectate de conditia rezolutorie ca la partaj bunul in privinta caruia au fost facute sa cada in lotul altui coindivizar. Cand bunul este atribuit chiar coindivizarului care a fost parte in acel act, drepturile constituite prin acesta se consolideaza. Pana la partaj, coindivizarii care nu au fost de acord cu actul respectiv se pot apara contra tertilor in favoarea carora s-au constituit drepturile respective prin invocarea inopozabilitatii .

Partajul nu este un act translativ de proprietate. Fiind un act declarativ, partajul nu imprumuta trasaturile actelor translative de proprietate.

Actele translative de proprietate sinalagmatice, cum este de pilda cazul vanzarii, sunt supuse rezolutiunii pentru neindeplinirea obligatiilor asumate (art. 1020 si 1021 C. civ). Spre deosebire de acestea, partajul nu poate fi rezolutionat pentru neindeplinirea de catre unul sau altul dintre coindivizari a obligatiilor stipulate prin actul de partaj (de exemplu, pentru neplata sultei), cu exceptia cazului in care printr-o clauza expresa coidivizarii au convenit in acest sens

Nefiind translativ de proprietate, partajul nu este supus formelor de publicitate obligatorii pentru a deveni opozabil tertilor, chiar daca are ca obiect bunuri imobile (art. 28 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara).

Daca partajul comporta atribuirea unei creante, aceasta nu este supusa notificarii prevazute de art. 1393 alin. 1 C. civ. pentru a deveni opozabila tertilor .

In orice caz insa partajul trebuie totusi adus la cunostinta tertilor pe orice cale, caci un act de partaj pastrat secret de coindivizari ii pune pe terti in situatia de a nu avea de unde sa cunoasca faptul ca starea provizorie de indiviziune a incetat, iar fara aducerea unui act la cunostinta celor interesati acesta nu poate fi opozabil .

In sfarsit, partajul nu poate servi ca just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 de ani, caci prin natrua sa justul titlu trebuie sa fie un act translativ de proprietate, or, partajul nu este decat un act declarativ.

§ 2. Garantiile partajului

Reglementare legala. Fundament.

Art. 787 alin. 1 C. civ. statueaza: „coerezii sunt datori garanti unul catre altul numai despre tulburarile si evictiunile ce proced dintr-o cauza anterioara impartelii”. Textul pune asadar in sarcina coindivizarilor o obligatie mutuala de garantie pentru mentinerea echilibrului intre acestia in privinta valorii loturilor primite si dupa data partajului, astfel incat daca unul dintre ei sufera pierderi datorita unei cauze anterioare partajului, aceasta nu va fi suportata doar de cel caruia i s-a repartizat bunul, ci de catre toti, in proportie cu partea ce le revine din mostenire.

Chiar daca unul fata de altul coindivizarii nu sunt avanzi-cauza, garantia se justifica prin necesitatea pastrarii egalitati care trebuie sa domneasca intre coindivizari, nu numai inaintea si in timpul partajului, ci si dupa acesta . Daca un coindivizar isi vede micsorat emolumentul datorita faptului ca este evins de un tert ulterior partajului, iar cauza evictiunii este anterioara partajului, egaliatea trebuie restabilita, iar acest lucru se face prin intermediul garantiei prevazute la art. 787 C. civ.

Conditii. Aplicarea dispozitiilor art. 787 C. civ. presupune, in primul rand, aparitia unei tulburari sau evictiuni ulterior partajului. Este vorba atat de evictiunea propriu-zisa, care presupune deposedarea totala sau partiala a atributarului de catre un tert prin exercitarea unei actiuni reale (revendicare, ipotecara, confesorie), prin invocarea pe cale de exceptie a unui drept real sau chiar prin abandonarea bunului de catre atributar in afara oricarei actiuni judiciare intrucat dreptul tertului evingator este evident, cat si de tulburarea atributarului prin simpla amenintare cu evictiunea, amenintare care trebuie sa fie insa serioasa .

Pornind de la dispozitiile art. 789 C. civ. care prevad ca in cazul unei rente, prin exceptie de la dreptul comun (art. 1392 si 1397 C. civ.), garantia este datorata si pentru insolvabilitatea debitorului daca aceasta are o cauza anterioara partajului, practica judiciara si doctrina au extins garantia la orice creanta .

In dreptul nostru, spre deosebire de dreptul francez, se admite in genere ca, in sensul dispozitiilor art. 787 alin. 1 C. civ., constituie tulburare atat viciul ascuns al lucrului atribuit unui coindivizar, cat si faptul ca bunul atribuit are o intindere mai mica decat cea avuta in vedere de coindivizari la data partajului . Diferenta se explica prin faptul ca in timp ce dreptul francez reglementeaza resciziunea partajului pentru leziune (art. 887 alin. 2 C. civ.), astfel incat dezechilibrele intemeiate pe viciile lucrului vandut sau pe diferenta de intindere se pot rezolva pe acest temei, dreptul nostru nu cunoaste o asemenea reglementare, astfel incat singura solutie posibila in ideea pastrarii echilibrului intre coindivizari este cea infatisata mai sus .

In al doilea rand, evictiunea sau tulburarea trebuie sa aiba o cauza anterioara partajului. Art. 787 alin. 1 C. civ. vorbese expres de evictiunile si tulburarile care „proced dintr-o cauza anterioara impartelii”.

In al treilea rand, se cere ca evictiunea sa nu fie imputabila mostenitorului evins (art. 787 alin. 2 C. civ.). Garantia nu functioneaza daca evictiunea a survenit datorita faptului ca mostenitorul evins a omis sa cheme in garantie un alt coindivizar care ar fi avut mijloace sa inlature evictiunea ori daca lasa sa se implineasca termenul uzucapiunii fara a-l intrerupe.

In al patrulea rand, trebuie ca actul de partaj sa nu contina o clauza de exhonerare de garantie. O asemenea clauza este licita, dar pentru a fi eficace nu este suficienta o clauza generala de excludere a garantiei, cerandu-se sa fie expresa si speciala, precizand cauza de evictiune (art. 787 alin. 2 C. civ.).

Efecte. In cazul in care evictiunea sau tulburarea s-a produs, coindivizarul nu poate cere rezolutiunea partajului, ci doar indemnizarea sa de catre ceilalti coindivizari, la valoarea bunului din momentul cand a survenit evictiunea, fiecare fiind tinut la plata proprotional cu partea ce ii revine din mostenire (art. 788 alin. 1 C. civ.). Coindivizarul evins va suporta si el pierderea alaturi de ceilalti coindivizari .

Daca un coindivizar este insolvabil, pierderea va fi suportata de ceilalti in mod proportional (art. 788 alin. 2 C. civ.).

Actiunea in garantie este personala, astfel incat se prescrie in termenul general de prescriptie de trei ani.

Creanta de garantie beneficiaza de privilegiul copartajantului asupra tuturor imobilelor succesorale (art. 1737 pct. 3 C. civ.) .

Cazul special al tulburarilor provenind de la un coindivizar.

Dispozitiile art. 787 C. civ. au in vedere doar tulburarile de drept provenind de la un tert strain de mostenire. Dar asa cum in materie de vanzare vanzatorul garanteaza pe cumparator nu numai pentru tulburarile de drept provenind de la terti, ci si pentru cele de fapt provenind chiar de la el, si in materie de partaj fiecare coindivizar garanteaza pe ceilalti pentru tulburarile pe care li le-ar putea cauza prin fapta lor, neputand intreprinde nimic din cele ce ar putea diminua valoarea bunurilro primite de acestia la partaj .

De pilda, coindivizarul care a primit la partaj un fond de comert nu poate sa mute activitatea acestui fond de comert din locul unde functiona la data deschiderii mostenirii in proximitatea locului unde un alt coindivizar care a primit un alt fond de comert de la defunct isi desfasoara activitatea.

Aceasta garantie se diferentiaza de cea prevazuta la art. 787 C. civ. prin aceea ca: survine si pentru tulburarile de fapt, nu numai pentru cele de drept; tulburarea poate fi pricinuita de un fapt survenit ulterior partajului; este de ordine publica, neputand fi inlaturata pe cale conventionala. Autorul faptei trebuie sa inceteze tulburarea, fiind singur tinut la plata eventualelor daune cauzate.