Imbogatirea fara justa cauza ( fara just temei ).

Acesta este un fapt juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este marit pe seama diminuarii patrimoniului altei persoane fara ca pentru aceasta sa existe un temei juridic.

Un exemplu clasic de imbogatire fara just temei gasim in cazul imbunatatirilor facute de locatarul (chiriasul) unui imobil.

Imbunatatirile aduse imobilului (spre exemplu, gresie, faianta, parchet, interfon etc.) pot avea drept consecinta cresterea valorii imobilului, spre beneficiul proprietarului (locatorului) acestuia.

Cresterea valorii reprezinta o marire a patrimoniului locatorului pe seama diminuarii patrimoniului locatarului.

Pentru a fi in prezenta unei imbogatiri fara justa cauza este necesar ca cel al carui patrimoniu s-a diminuat sa nu fi avut intentia de a face o donatie celui al carui patrimoniu s-a marit; asadar, in exemplul dat, trebuie ca intre parti sa nu existe un contract in temeiul caruia respectivele imbunatatiri ale imobilului sa fi fost realizate.

Consecinta imbogatirii fara justa cauza consta in obligarea celui al carui patrimoniu s-a marit de a restitui celeilalte parti valoarea “imbogatirii”.

Cu alte cuvinte, cel al carui patrimoniu s-a marit nu va restitui:

• fie cheltuielile facute;

• fie diferenta de valoare a bunului (cresterea de valoare datorata acestor cheltuieli).

 De exemplu, daca locatarul a facut cheltuieli disproportionat de mari fata de cresterea de valoare a imobilului, proprietarul va avea doar obligatia de a restitui suma corespunzatoare acestei cresteri de valoare si nu integralitatea cheltuielilor facute de catre locatar.

Daca insa, dimpotriva, cheltuielile au fost disproportionat de mici in raport cu cresterea valorii imobilului, locatarul va putea pretinde de la locator numai cheltuielile pe care le-a facut.

Principiul imbogatirii fara justa cauza impune, asadar, ca obligatia de restituire sa nu depaseasca imbogatirea efectiva si, pe de alta parte, sa nu depaseasca valoarea cu care a fost micsorat patrimoniul locatarului.