Decizia nr.8/21.12.2000 privind aplicarea dispozitiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila în cazul solutionarii cererilor având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soti în timpul casatoriei, în cazul în care valoarea masei

- SECTIILE UNITE - DECIZIA Nr. VIII

din 21 decembrie 2000

Sub presedintia presedintelui Curtii Supreme de Justitie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila în cazul solutionarii cererilor având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soti în timpul casatoriei, în cazul în care valoarea masei partajabile depaseste suma prevazuta în acest text de lege.

Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie.

Prim-adjunctul procurorului general a sustinut recursul în interesul legii, cerând a se decide în sensul ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenta de a solutiona cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soti în timpul casatoriei revine judecatoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost introduse concomitent cu actiunea principala de desfacere a casatoriei, cât si atunci când sunt formulate separat.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constata urmatoarele:

În aplicarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila instantele s-au pronuntat diferit cu privire la competenta de solutionare a cererilor având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soti în timpul casatoriei.

Astfel, unele instante au considerat ca atât în cazul în care cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soti în timpul casatoriei sunt introduse concomitent cu actiunea principala de desfacere a casatoriei, cât si atunci când aceste cereri sunt formulate separat, competenta de a le solutiona revine tribunalului daca valoarea masei partajabile depaseste 150 milioane lei, deoarece în ambele ipoteze se ia în considerare criteriul valoric stabilit la art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila.

Alte instante, dimpotriva, s-au pronuntat în sensul ca tribunalului îi revine competenta de a solutiona cererea de partajare a bunurilor comune dobândite în timpul casatoriei în cazul când valoarea masei partajabile depaseste cuantumul prevazut de lege mentionat numai daca o atare cerere este formulata dupa desfacerea casatoriei. S-a considerat ca o atare cerere de partajare are caracter principal, fiind de sine statatoare, iar nu accesorie sau incidentala, astfel ca într-un asemenea caz competenta materiala de solutionare este supusa criteriului valoric stabilit la art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila.

În fine, au fost si instante care au hotarât ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenta de a solutiona cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soti în timpul casatoriei revine judecatoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost introduse concomitent cu actiunea principala de desfacere a casatoriei, cât si atunci când sunt formulate separat.

Aceste din urma instante au procedat corect.

Într-adevar, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila, tribunalele judeca în prima instanta, între altele, "procesele si cererile privind drepturi si obligatii rezultând din raporturile juridice civile, al caror obiect are o valoare de peste 150 milioane lei".

Aceasta dispozitie, de stabilire a competentei materiale a instantelor în raport cu criteriul valoric al obiectului raporturilor juridice civile la care se refera procesele si cererile deduse judecatii, nu este însa aplicabila si în cazul raporturilor juridice privind dreptul familiei.

Prin prevederile acestui cod, intrat în vigoare la 4 ianuarie 1954, sunt reglementate, între altele, încheierea si desfacerea casatoriei, efectele casatoriei, fiind totodata stabilite drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor.

În acest cadru este fireasca includerea dispozitiilor legale referitoare la partajul bunurilor comune ale sotilor în Codul familiei, care prevede la art. 36 ca "la desfacerea casatoriei bunurile comune se împart între soti, potrivit învoielii acestora", iar "daca sotii nu se învoiesc asupra împartirii bunurilor comune, va hotarî instanta judecatoreasca".

Rezultând astfel ca orice cerere de partajare a bunurilor comune, întemeiata pe dispozitiile art. 36 din Codul familiei, nu poate fi privita decât ca o cerere accesorie la actiunea principala de divort, indiferent daca a fost formulata o data cu aceasta sau separat, dupa desfacerea casatoriei, este evident ca solutionarea ei nu poate fi atribuita, sub aspectul competentei materiale, în raport cu criteriul valoric instituit prin art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila, ci numai tinându-se seama de obiectul actiunii principale, respectiv desfacerea casatoriei.

Pe problema în discutie îsi au aplicatiune, asadar, dispozitiile art. 17 din Codul de procedura civila, potrivit carora "cererile accesorii si incidentale sunt în caderea instantei competente sa judece cererea principala". Este vorba de o extindere a competentei care are loc în cazul în care instanta învestita cu o cauza de competenta sa devine competenta sa examineze si cererile accesorii, precum si cele incidentale, formulate de una dintre parti ori chiar de un al treilea. Aceste cereri care extind sfera procesului au o anumita legatura de conexitate cu actiunea principala, astfel ca se impune, pentru o mai buna administrare a justitiei sa fie judecate deodata cu cererea principala.

Aceasta este ratiunea pentru care are loc o prelungire sau o prorogare a competentei printr-o dispozitie a legii, altfel spus, o prorogare legala de competenta.

Prin urmare cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soti în timpul casatoriei, indiferent de valoarea masei partajabile, revin competentei de solutionare a judecatoriei atât în cazul în care au fost introduse concomitent cu actiunea principala de desfacere a casatoriei, cât si atunci când asemenea cereri sunt formulate separat.

Pentru identitate de ratiune, fata de prevederile art. 36 alin. 2 din Codul familiei si ale art. 17 din Codul de procedura civila, aceeasi solutie se impune si în cazul cererilor formulate de soti în timpul casatoriei pentru împartirea bunurilor comune.

În consecinta, fata de considerentele ce preceda, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993, republicata, precum si al art. 329 din Codul de procedura civila, urmeaza a se admite recursul în interesul legii si a se stabili ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenta de solutionare a cererilor având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soti în timpul casatoriei revine judecatoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost introduse concomitent cu actiunea principala de desfacere a casatoriei, cât si atunci când sunt formulate separat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D E C I D E:

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie.

Stabileste ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenta de a solutiona cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soti în timpul casatoriei revine judecatoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost introduse concomitent cu actiunea principala de desfacere a casatoriei, cât si atunci când sunt formulate separat.

Obligatorie pentru instante, conform art. 329 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedura civila.

Pronuntata în sedinta publica la data de 21 decembrie 2000.

PRESEDINTELE CURTII SUPREME DE JUSTITIE,

PAUL FLOREA

Prim-magistrat-asistent,

Ioan Raileanu

Publicata în Monitorul Oficial nr. 84 din 19/02/2001