Referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.II din Legea nr.288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.4/1953 - Codul familiei.

DECIZIA Nr.755 din 24 iunie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.II din Legea nr.288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.4/1953 - Codul familiei

Publicată în Monitorul Oficial nr.537 din 16.07.2008

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.II din Legea nr.288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.4/1953 - Codul familiei, excepţie ridicată, din oficiu, de către instanţă în Dosarul nr.220/258/2008 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele Curţii constată că dosarul este în stare de judecată şi dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că iniţiativa legiuitorului de a reglementa un termen de prescripţie al dreptului la acţiunea în tăgăduirea paternităţii şi pentru mamă şi copil este justificată de înlăturarea unei situaţii de inegalitate între titularii acestui drept. Consideră, însă, că reglementarea este retroactivă, în sensul că aceasta se aplică şi copiilor născuţi anterior intrării în vigoare a Legii nr.288/2007.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr.220/258/2008, Judecătoria Miercurea-Ciuc a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.II din Legea nr.288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.4/1953 - Codul familiei. Excepţia a fost ridicată de instanţă, din oficiu, într-o cauză privind soluţionarea cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta Ottilia Albert în contradictoriu cu pârâtul Sandor Balog, având ca obiect acţiunea în tăgăduirea paternităţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa arată că, potrivit art.55 alin.1 din Codul familiei, modificat prin Legea nr.288/2007, termenul de prescripţie extinctivă pentru formularea acţiunii în tăgăduirea paternităţii este de 3 ani şi curge de la naşterea copilului în cazul formulării acţiunii de către mamă sau copil, iar pentru soţul mamei, de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului. Astfel, prin adoptarea Legii nr.288/2007, legiuitorul a urmărit ca pentru acţiunea în tăgăduirea paternităţii să se deroge de la caracterul imprescriptibil ce guvernează domeniul prescripţiei extinctive în cadrul drepturilor nepatrimoniale (în ceea ce o priveşte pe mamă şi pe copil). Instanţa de judecată reţine că, potrivit dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în art.II din Legea nr.288/2007, termenul de 3 ani stabilit de art.55, modificat, se va aplica şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea în vigoare a legii, chiar dacă cererea este în curs de judecată, contrar principiului neretroactivităţii legii. Astfel, pentru copiii născuţi înainte de intrarea în vigoare a legii, termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii lor, anterioară intrării în vigoare a Legii nr.288/2007 şi, pe cale de consecinţă, "un termen aplicabil unei instituţii de drept civil, respectiv prescripţia extinctivă, are punctul de plecare anterior intrării în vigoare a legii care îl instituie". Instanţa precizează în plus că, prin Decizia nr.349/2001, Curtea Constituţională a statuat că art.54 alin.2 (actualul art.55) din Codul familiei este neconstituţional, în sensul că pot dobândi calitate procesuală activă în cadrul acţiunii în tăgăduirea paternităţii atât mama, cât şi copilul.

Ca urmare a deciziei Curţii, termenul pentru formularea acţiunii în tăgăduirea paternităţii pentru soţul mamei a rămas de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului, pentru mamă şi copil neexistând niciun termen, în condiţiile în care dreptul la acţiune având ca obiect drepturile personale nepatrimoniale este imprescriptibil.

Instanţa susţine că legea ulterioară nu poate aduce atingere dreptului născut sub imperiul legii anterioare, deoarece aceasta ar însemna ca legea nouă să fie aplicată retroactiv, contrar dispoziţiilor constituţionale ale art.15 alin.(2). Menţionează că ceea ce critică ca fiind neconstituţională nu este reglementarea de către legiuitor a termenului special de prescripţie de 3 ani, aceasta înlăturând o situaţie de inegalitate între subiecţii activi ai dreptului la acţiune (soţul mamei, pe de o parte, şi mama şi copilul, pe de altă parte), ci instituirea, prin dispoziţiile tranzitorii ale art.II din Legea nr.288/2007, a unui termen de prescripţie ce curge şi pentru trecut, în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. Arată că stabilirea termenelor de prescripţie extinctivă este atributul legiuitorului, însă, în activitatea de legiferare, acesta nu poate reglementa norme care să se aplice retroactiv, principiul neretroactivităţii fiind consacrat în mod expres de Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art.II din Legea nr.288/2007 sunt neconstituţionale. În acest sens, arată că acestea contravin dispoziţiilor constituţionale privind neretroactivitatea legii, deoarece dispun nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, extinzându-se, ca sferă de aplicare, şi asupra situaţiilor juridice anterioare intrării în vigoare, respectiv asupra acţiunilor în tăgăduirea şi stabilirea paternităţii copiilor născuţi sub imperiul legii vechi, chiar dacă cererea este în curs de judecată. Arată că singura excepţie de la principiul neretroactivităţii legii este prevăzută în mod expres de art.15 alin.(2) din Legea fundamentală în situaţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Consideră că prevederea constituţională instituie o regulă imperativă de la care nu se poate deroga în materie civilă, indiferent dacă este vorba de legi materiale sau de legi procesuale. Astfel, chiar şi în ipoteza în care legiuitorul ar dori, în mod justificat, să înlăture sau să atenueze unele situaţii nedrepte, nu poate realiza acest lucru prin intermediul unei legi care să aibă caracter retroactiv, ci trebuie să caute mijloace adecvate care să nu vină în contradicţie cu acest principiu constituţional.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţie, precum şi ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art.II din Legea nr.288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.4/1953 - Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.749 din 5 noiembrie 2007, având următorul cuprins: "Dispoziţiile prezentei legi privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii, precum şi acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată."

Textul constituţional invocat în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate este cel al art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea legii.

Examinând excepţia, Curtea observă că prin Decizia nr.349/2001 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art.54 alin.2 din Codul familiei (în prezent art.55), prin care copilul şi mama au dobândit, alături de soţul mamei copilului, calitate procesuală activă în cadrul acţiunii în tăgăduirea paternităţii.

De asemenea, Curtea reţine că Legea nr.288/2007 a modificat art.55 din Codul familiei şi a prevăzut acelaşi termen special de prescripţie de 3 ani pentru formularea acţiunii în tăgăduirea paternităţii, care curge pentru mamă şi copil de la data naşterii copilului, iar pentru soţul mamei, de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului. Totodată, Legea nr.288/2007 prevede în art.II, criticat pentru neconstituţionalitate, că dispoziţiile acesteia privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii sunt aplicabile "şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată".

Curtea observă că motivele de neconstituţionalitate invocate au în vedere situaţia dreptului la acţiune în tăgăduirea paternităţii al copilului şi al mamei, anterior imprescriptibil, căruia, potrivit prevederilor criticate, urmează să i se aplice legea nouă (care stabileşte termenul de prescripţie de 3 ani de la data naşterii copilului), în ipoteza copiilor născuţi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.288/2007.

Analizând motivele de neconstituţionalitate formulate, din această perspectivă, Curtea constată că prevederile art.II din Legea nr.288/2007 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.15 alin.(2), neretroactivitatea fiind un principiu constituţional, prevăzut în mod expres, legiuitorul neputând adopta norme juridice cu aplicare retroactivă în materie civilă, indiferent dacă este vorba de legi materiale sau de legi procesuale.

Curtea constată că legiuitorul în mod justificat a înlăturat o situaţie de inegalitate, în privinţa termenului de prescripţie, între titularii dreptului la acţiune în tăgăduirea paternităţii, şi anume soţul mamei, pe de o parte, şi mamă şi copil, pe de altă parte, indiferent că termenul curge de la date diferite. Neconstituţionalitatea reglementării rezultă, însă, din faptul că legea nouă se aplică şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de soluţionare.

Curtea reţine că, potrivit art.55 din Codul familiei, începutul prescripţiei de 3 ani a dreptului la acţiune în tăgăduirea paternităţii, pentru mamă şi copil, este momentul obiectiv al naşterii copilului. Or, aplicarea termenului special de prescripţie de 3 ani şi copiilor născuţi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.288/2007 este retroactivă, în condiţiile în care legea nouă se aplică unui drept născut sub imperiul legii vechi.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.II din Legea nr.288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.4/1953 - Codul familiei şi constată că sintagma "Dispoziţiile prezentei legi privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii, [...], sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată" este neconstituţională, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosarul nr.220/258/2008.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2008.