Regimul comunitatii legale

Dintre formele proprietăţii private, forma de coproprietate aplicată regimului matrimonial unic existent în legislaţia actuală, până la intrarea în vigoare a Noului Cod civil, proprietatea devălmaşă rămâne pe mai departe aplicabilă sub forma comunităţii legale de bunuri.

Obiectul regimului comunităţii legale

Potrivit dispoziţiilor art. 339 din Noul Cod civil „Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor”, dispoziţiile art. 30 din actualul Cod al familiei fiind păstrate şi parte din ele anihilate prin adoptarea regimurilor matrimoniale. Prin alegerea regimului matrimonial al comunităţii legale nu mai trebuie dovedită calitatea de bun comun ca şi în reglementarea existentă până la momentul intrării în vigoare a Noului Cod civil.

În anul 1954, Marea Adunare Naţională a preluat integral Codul familiei sovietic care la articolul 30 prevedea că bunurile dobândite de soţi, în timpul căsătoriei sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune.

Articolul 31 din Codul familiei a fost piesa de fundament al regimului proprietăţii, care a stabilit proprietatea exclusivă a fiecărui soţ în parte, după cum urmează: a) bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei; b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară numai dacă dispunatorul a prevăzut că ele vor fi comune; c) bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soţi; d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de investiţii şi inovaţii, precum şi alte asemenea bunuri; e) indemnizaţia de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei; f) valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.

În noua reglementare, bunul dobândit înainte de încheierea căsătoriei nu mai este considerat şi definit a fi eminamente bun propriu, întrucât părţile, respectiv soţii, prin convenţia lor pot stabili că regimul matrimonial convenţional să cuprindă şi bunul său propriu, deşi era dobândit înainte de încheierea căsătoriei şi ar fi fost, prin urmare bun propriu.

Pentru a nu limita şi restrânge voinţa părţilor, legiuitorul a prevăzut limitativ bunurile care nu sunt bunuri comune, ci bunuri ale fiecărui soţ potrivit dispoziţiilor art. 340 din Noul Cod civil.

Dispoziţiile art. 367 lit. „a” din Noul Cod civil stabilesc şi normă cu caracter derogatoriu de la regimul bunurilor proprii ale fiecărui soţ, normă cu caracter imperativ ce nu poate forma obiectul regimului convenţional, respectiv: bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri şi bunurile de uz personal.

Aceste două categorii de bunuri, fiind cuprinse şi în reglementarea prevăzută de art. 31 din actualul Cod al familiei nu a constituit şi nici nu a putut vreodată constitui obiect al vreunei tranzacţii sau obiect al partajului, după cum nici în viitoarea reglementare nu se poate regăsi în vreunul din categoriile de regimuri matrimoniale.

Noutatea adusă de Codul civil o constituie facerea inventarului cu privire la bunurile proprii pentru a nu exista confuzie şi pentru că părţile să aibă cunoştinţă de masa patrimonială cu care şi-au început mariajul.

Articoul 36 din Codul familiei stabileşte ce se va întâmpla cu bunurile comune în situaţie divorţului: “La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora. Dacă soţii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va hotărî instanţa judecătorească. Pentru motive temeinice, bunurile comune, în întregime sau numai o parte dintre ele, se pot împărţi prin hotărâre judecătorească şi în timpul căsătoriei. Bunurile astfel împărţite devin bunuri proprii. Bunurile neîmpărţite, precum şi cele ce se vor dobândi ulterior, sunt bunuri comune.” Prin reglementarea şi adoptarea regimului matrimonial soarta bunurilor este cu totul distinctă, în funcţie de regimul matrimonial ales.

În cadrul regimului comunităţii legale, ca şi până acum, fiecare soţ poate dispune şi poate administra bunurile sale proprii, fără consimţământul celuilalt soţ.

Urmărirea bunurilor comune

Urmărirea bunurilor comune de către creditori nu se poate face, decât după ce se vor fi urmărit bunurile soţului debitor, ca şi reglementarea de până la intrarea în vigoare a Noului Cod civil, operând în acest caz beneficiul de discuţiune reglementat de teoria generală a obligaţiilor.

În cadrul regimului comunităţii legale soţii răspund cu bunurile comune pentru datoriile comune potrivit dispoziţiilor art. 351 din Noul Cod civil, tocmai pentru a se evita introducerea sau utilizarea vreunei clauze nescrise, clauză care ar avea efect leonin. Legea reglementează raportul de creditor debitor al unuia dintre soţi faţă de celălalt recunoscând şi un drept de retenţie în favoarea soţului creditor, care a suportat cu bunurile proprii, ori acoperirea unor creanţe din datoriile comune.

Pentru că munca prestată este o activitate personală şi unică la nivelul şi din partea fiecărui individ, legiuitorul a ales să schimbe regimul posibilităţii executării veniturilor profesionale sau din muncă al vreunuia dintre soţi. De esenţa contractului de muncă fiind obţinerea unei contraprestaţii ca preţ al muncii efectuate, în vederea întreţinerii familiei proprii, precum şi a evoluţiei profesionale, sociale, dispoziţiile din viitoarea reglementare prevăd în cuprinsul art. 354 din Noul Cod civil că nu pot fi “urmărite veniturile din muncă ale unui soţ şi nici veniturile asimilate acestora pentru datoriile comune asumate de către celălalt soţ”, cu excepţia situaţiei în care datoriile sunt cauzate de necesitatea acoperirii „cheltuielilor obişnuite” ale căsătoriei şi sunt contractate de către oricare dintre soţi.

Dacă în actuala reglementare, potrivit dispoziţiilor art. 1310 Cod civil: „Toate lucrurile care sunt în comerţ, pot să fie vândute, afară numai dacă vreo lege a oprit aceasta”, normă care constituie regulă, de la care există anumite excepţii, printre care de notorietate este faptul că vinderea reglementată de art. 1307 Cod civil, ce reglementează vânzarea între soţi este nulă, de la care există însă şi precizări derogatorii, în viitoarea reglementare, respectiv potrivit art. 317 diin Noul Cod civil prevede că:Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare soţ poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soţ…”, astfel vânzarea între soţi se va putea efectua fără a mai fi sancţionată cu nulitatea absolută. Tot în această privinţă creditorii sunt apăraţi de acţiunea pauliană ce o pot intenta, precum şi de posibilitatea luării la cunoştinţă de regimul matrimonial ales.

De precizat este faptul că aşa cum nici o terţă persoană nu poate interveni în privinţa exprimării acordului soţilor la încheierea căsătoriei, în sensul strict al manifestării acestuia, în egală măsură nicio terţă persoană nu poate interveni nici la alegerea regimului matrimonial, precum nici la modificarea acestuia.

Încetarea regimului matrimonial al comunităţii legale

Regimul matrimonial al comunităţii legale ia sfârşit pe mai multe căi, respectiv:

1. Prin desfacerea căsătoriei prin divorţ caz în care potrivit dispoziţiilor art. 356 din Noul Cod civil, „foştii soţi rămân coproprietari în devălmăşie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părţi ce revine fiecăruia”, proprietate devălmaşă care va înceta potrivit dispoziţiilor art. 358 din Noul Cod civil.

2. În caz de lichidare a comunităţii, după care se procedează la efectuarea partajului asupra bunurilor comune, cu aplicarea prezumţiei de contribuţie egală la dobândirea acestora.

3. În caz de partaj în timpul regimului comunităţii cu procedura prevăzută de dispoziţiile art. 358 din Noul Cod civil, fie pe cale amiabilă prin partaj voluntar autentificat de către un notar public, fie în caz de neînţelegere pe cale judecătorească potrivit dispoziţiilor art. 370 din Noul Cod civil, ce reglementează separaţia de bunuri în timpul căsătoriei şi are drept consecinţă schimbarea regimului matrimonial din cel al comunităţii legale, în cel al separaţiei de bunuri.

4. În caz de deces al unuia dintre soţi, potrivit dispoziţiilor art. 350 din Noul Cod civil, fiecare soţ poate dispune prin legat de partea ce i s-ar cuveni, la încetarea căsătoriei, din comunitatea de bunuri.

Sancţiunea nerespectării regimului convenţional constă în nulitatea absolută potrivit dispoziţiilor art. 359 din Noul Cod civil, în măsura în care nicio clauză „nu este compatibilă cu regimul comunităţii convenţionale”. Norma de drept conferă părţilor, respectiv soţilor posibilitatea de a-şi stabili modalitatea de împărţire a activului patrimonial, iar orice dispoziţie contrară reglementărilor juridice atrage aplicarea principiului restitutio în integrum.