Conventia matrimoniala in noul cod civil


Convenţia matrimonială este pentru prima oară reglementată, sub această titulatură, în legislaţia civilă este un contract numit, cu titlu oneros, intuitu personae, cu executare imediată. Posibilitatea soţilor de a-şi alege regimul matrimonial a fost ceea ce se poate spune astăzi, la o jumătate de secol de la extincţia să juridică, este că regimul dotal a reflectat o epocă istorică apusă şi ea, şi oricum viitorii soţi aveau libertatea – pe care nu o mai au astăzi, să aleagă orice fel sau ţip de regim matrimonial pe care îl considerau cel mai adecvat lor. Pe de altă parte, cum deja am putut observa, nu exista regim matrimonial perfect, iar – cel puţin din acest motiv, ar trebui respectată libertatea de alegere a regimului matrimonial al viitorilor soţi, care îşi cunosc cel mai bine interesele.

Noul Cod civil stabileşte un nou tip de contract civil şi anume contractul încheiat în ceea ce priveşte alegerea regimului matrimonial de către viitori soţi. Potrivit dispoziţiilor art. 329 din Noul Cod civil, care consacră regulă în materia proprietăţii devălmaşe şi anume comunitatea legală, implicit este reglementată şi modalitatea de alegere a unui alt regim matrimonial, permis de lege dar care derogă de la această normă juridică, „alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale”.

Legiuitorul nu defineşte expresis verbis noţiunea de convenţie matrimonială, lăsând semnificaţia, cuprinsul, efectele şi încărcătura acesteia să derive din normele juridice adoptate. Cât priveşte definirea acestei noi instituţii, considerăm de lege lata ca aceasta să stabilească în mod clar termenul juridic nou apărut. Dacă vom lua ca şi definiţie generică definiţia data de către diversele state, în care este legiferat şi se aplică contractul prenupţial, atunci vom aplica definiţiile existente în plan juridic cu privire la convenţia matrimonială şi anume, că reprezintă modalitatea în care soţii înţeleg să-şi împartă bunurile în caz de desfacere a căsătoriei, cu precizarea că aceasta modalitate de împărţire se face înainte de încheierea căsătoriei, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 330 alin. 2 din Noul Cod civil.

Deşi textul de lege face referire şi la “convenţia încheiată în timpul căsătoriei”, convenţie care produce “efecte de la data prevăzută de părţi sau, în lipsă, de la data încheierii ei”, consideră, ca aceste ultime dispoziţii cuprinse în art. 320 alin. 3 din Noul Cod civil nu fac referire la o convenţie matrimonială, întrucât convenţia matrimonială este încheiată în consideraţia încheierii căsătoriei, ci o convenţie de administrare, conservare şi partajare a bunurilor, în eventualitatea desfacerii căsătoriei.

Convenţia matrimonială nu este identică cu convenţia prevăzută de art. 320 alin. 3, pornind de la elemente de ordin terminologic şi până la elemente de odin cantitativ, deşi scopul este acelaşi, protejarea soţilor de oneroasele şi infinitele litigii de împărţire a bunurilor aparţinând proprietăţii devălmaşe.