Contractul prenuptial


Apariţia contractelor prenupţiale

În istoria dreptului românesc, timp de aproape un secol (1865 – 1954), contractul prenupţial adesea folosit, cu precădere de familiile de sânge albastru, era cunoscut, atât din punct de vedere legislativ, cât şi în vorbirea curentă sub denumirea de dotă sau zestrea femeii ce urma să se căsătorească. Legiuitorul secolului XXI preocupat în primul rând de protejarea şi dezvoltarea familiei în societatea românească, precum şi îngrijorat de situaţia jurisprudenţială intervenită de-a lungul a mai bine de jumătate de secol, conştient de caracterul ocrotitor al normei legale care va superviza regimul matrimonial în viitor, a considerat absolut necesară legiferarea convenţiei matrimoniale, cunoscută deja în statele dezvoltate ale lumii, sub forma de contract prenupţial.

Preluat din reglementarea franceză, contractul premarital a fost însă considerat în 1945 de Marea Adunare Naţională, degradant şi imoral, considerându-se că acesta contravine bunelor moravuri. S-a stipulat astfel regimul juridic al bunurilor comune ale soţilor sau proprietatea în devălmăşie.

Dincolo de chestiunile pragmatice sau chiar meschine, contractul prenupţial prezintă cel puţin avantajul că salvează banii şi timpul celor doi. În cazul existenţei unui contract premarital, divorţul devine o formalitate, întrucât toate aspectele legate de despărţire pot fi prevăzute în cuprinsul acestuia. Contractul prenupţial a fost preluat de la francezi, odată cu asimilarea Codului lui Napoleon (1807) şi apoi s-a regăsit în Codul Calimah 1817, respectiv Codul civil din 1864 şi cel din 1924 până în 1954, când a fost abrogat prin Decretul nr. 32/1954, când a fost scos astfel în afara legii, pentru că se considera că este degradant şi imoral într-o societate care se dorea şi se credea a fi perfectă.

Principalul avantaj al unui contract prenupţial este că divorţul devine o formalitate şi bunurile comune se împart cum doresc foştii soţi.

În cadrul evoluţiei legislative au existat numeroase încercări de integrare a contractului prenupţial în legislaţia curentă, însă a fost de câteva ori respins atât proiectul, cât şi ideea.

Prin legea nr. 287/2009 privind Codul civil, a fost adoptată convenţia matrimonială, al cărei conţinut diferă funcţie de regimul matrimonial ales.

La data de 1 octombrie 2011 va intra în vigoare Noul Cod civil, proiectul de lege prevede că soţii pot alege între mai multe variante de împărţire a bunurilor comune (trei la număr).

În prezent, contractul prenupţial este cel mai bine reglementat în Statele Unite ale Americii. Contractul prenupţial cunoscut şi sub forma de contract premarital, abreviat în mod obişnuit prin folosirea termenului englezesc „prenupt”, este un contract care se încheie cu prioritate înainte de încheierea căsătoriei, o convenţie civilă sau orice alt tip de contract încheiat între două persoane care intenţionează să se căsătorească. Conţinutul unui contract prenupţial poate varia în mod nemărginit, având drept unic scop stabilirea modalităţii de împărţire a proprietăţilor şi a patrimoniului adus de fiecare soţ în caz de divorţ sau anulare a căsătoriei.

În legislaţia Statelor Unite ale Americii, contractul prenupţial poate cuprinde şi dispoziţii cu privire la dreptul de retenţie al bunurilor în caz de adulter, precum şi la pierderea oricărui drept patrimonial urmare a încălcării anumitor clauze contractuale. Astăzi, în California acordurile prenupţiale sunt întocmite de către aproximativ 10% din oameni înainte de căsătorie. Revenind la reglementarea legislativă de la 1865, legiuitorul timpurilor noastre, al secolului XXI a reinstaurat în cadrul legislativ convenţia soţilor cu privire la modalitatea de partajare a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. În unele ţări precum Olanda, contractul prenupţial nu numai că acoperă situaţia divorţului, dar protejează în egală măsură proprietatea pe timpul căsătoriei chiar şi în caz de faliment al persoanei fizice. Multe ţări, inclusiv Canada, Franţa, Italia şi Germania au regimuri matrimoniale reglementate funcţie de anumite cauze sau de anumite contracte prenupţiale. Contractele post maritale sunt asemănătoare celor prenupţiale, cu excepţia faptului că ele sunt alese şi încheiate după încheierea căsătoriei. Reglementările legislative diferă de la un stat la altul, funcţie şi de sistemul de drept adoptat.

În Noul Cod civil reîntâlnim noţiunea de „convenţii matrimoniale”, ca variantă a contractelor prenupţiale. Aceste acorduri civile stabilesc modul de partajare în caz de divorţ a bunurilor dobândite după încheierea căsătoriei. Cei doi soţi pot cădea de acord ca doar unul dintre ei să primească în caz de divorţ imobilele dobândite pe parcursul căsătoriei sau ce procent din acestea să-i fie acordat fiecăruia.

Mai mult, fiind un act civil liber consimţit de cei doi soţi, convenţia poate include bunurile avute de fiecare înaintea căsătoriei, care în actualul cod nu pot face obiectul partajului judiciar. În lipsa acestei “convenţii matrimoniale” se aplică actualele prevederi, conform cărora în caz de divorţ bunurile se împart în mod egal între cei doi soţi. Codul civil a mai instituit şi logodna, definită ca promisiune scrisă de căsătorie. Ruperea abuzivă a logodnei va putea conduce la acordarea de daune logodnicului prejudiciat.

Modelul introducerii logodnei în Codul civil este italian şi românesc. Juristul a explicat ca “noutăţile” descrise mai sus s-au regăsit şi în Codul civil promovat în 1940 de regele Carol al II-lea, act care a fost suspendat de Ion Antonescu, suspendare menţinută şi de regimurile ulterioare.